blognotes


  • Luni au fost premiile Gopolino. Cred că Gopo mai moare o dată de fiecare dată când numele lui e luat în deşert. So, ăstia au adaptat „covorul roşu”, cu Solcanu şi o blondă al cărui nume nu îl ştiu. Solcanu vorbea suspect de încet cu „invitaţii”; cred că a dezvoltat un fel de sindrom al submisivului de când o freacă cu Cabral-the-Anaconda, la tv. Blonda a dat vreo două gherle în toată intervenţia, deci îi dăm o bilă albă. Acuma, main-event-ul a fost un fel de Olimpiada Naţională de Balcanisme (balcanisme care mie unul mi s-au părut că au luat o formă mutantă în România). Nu merită spus mai mult (nici măcar menţionaţi ochelarii de cal pe care i-au avut ăştia cu votelniţa noi, trecând cu vederea poate singurul film care cu siguranţă se va regăsi peste 10, 20 de ani într-un tratat de cinematografie - filmul lui Ujică, despre el vorbesc). Nici de pâns nu ma putut să o fac. Pentru o critică fashion foarte pertinentă (:)) a ţolilor de la Gopo, press here.
  • În weekend, am fost la Festivalul Filmului Francofon, unde am revăzut „Les amours imaginaires”. La fel de încântător. Am mai ciugulit un film vietnamez (cred că primul din viaţa asta, după reîncarnare – mai văzusem ceva de prin Cambogia via arte.tv), din care nu am înţeles nimic. Foarte frumos făcut, un fel de realism-magic-prin-ochii unui-copil-cu-ochii-oblici, dar din care am ratat the main point. Am mai văzut „Un homme qui crie”, pe lista oficială a Cannes-ului de anul trecut, poate cel mai bun film adus de Institutul Francez. Are şi un moment în care începe să pută a film politic, dar revine la ce începuse. Şi mi-a reconfirmat într-un fel o mai veche bănuială că africanii au un je-ne-sais-quoi când vine vorba să evoce intimitatea. A mai rulat şi un film porno, „Un autre homme”, prima oară în România, pe care îl savurasem într-un alt context, anul trecut.
  • Să reflectăm împreună la următoarele:



Imagini luate din "Venus Noir" (r. Abdellatif Kechiche) şi "L'enfant sauvage" (r. François Truffaut)

0 comentarii:

comentează-te!