FILM: de helaasheid der dingen / la merditude des choses / the misfortunates (reg. Felix Van Groeningen, Belgia, Olanda, 2009)

Tăieturi scurte şi un montaj oligofrenic, duritate (pentru cei cu simţiri), violenţă verbală şi carnală - toate sunt prezente în "La merditude des choses". Nu este prima oară când m-am întâlnit cu Felix Van Groeningen. În 2007, era gata "Dagen zonder lief / With Friends Like This", film scris şi regizat de el, un exerciţiu perfect de cum distracţia (cu valoare generică) reprezintă tentaţia orgasmică a fiecăruia de a se distanţa de propriul sine şi a scăpa de duritatea adevărului.


Filmul este construit prin îmbinarea a două momente temporale avându-l ca nucleu pe Gunther, o faţă palidă din zona flamandă (atenţie, diacritice!) a Belgiei, care se zbate pentru a fugi de propriul trecut şi a evita capcanele pe care viaţa de rahat i le-ar putea întinde. La 13 ani, Gunther locuieşte în casa bunicii (o femeie cu sufletul mai mare decât pensia pe care o primeşte), alături de tatăl său, fauna fiind completată şi de cei trei unchi, toţi confruntându-se cu maladiile sociale banale: alcoolism, instabilitate financiară, pedofilie (un unchi care îşi îmbată nepoata, se dă la ea şi o pune să cânte "pisica mea e udă, şi nu e de la ploaie!"), etc.



Van Groeningen îmbălsămează această micro-gomoră familială într-o hiper-dorinţă de "viaţă" pe care cei patru bărbaţi - The Strobbes, cum se autointitulează, pe modelul formaţiilor rock la modă în acea vreme -, din care are puterea de a se sustrage. Piperează totul cu muzica lui Roy Orbinson, scene de sex brute, un Tour de France în variantă locală şi un campionat de bere urmând acelaşi model. Aceasta se întâmplă, pentru ca în finalul filmului să te trezească dintr-un coşmar dulce şi să te lovească cu drama lui Gunther, acum matur, şi recent întors bărbat după evenimentul tradiţional al travestiului. Aşa înţelegi reticenţa pe care el o are la aflarea veştii cum că iubita a rămas însărcinată sau de ce nu s-a mai întors în orăşelul natal de ani buni. Explicaţia e simplă: latura de cacao a vieţii e a aceea că nimeni nu te întreabă înainte de a te naşte dacă îţi place locul în care te-ai născut.





















În buna tradiţie belgiană (alt termen de identificare nu am găsit), "La merditude des choses" oferă un umor ridicol. Van Groeningen nu se fereşte să îngroaşe nespus de mult scenele comice nu pentru că alte resurse nu cunoaşte, ci pentru că este singura modalitate de a explica imbecilitatea unor indivizi, şi de a pregăti terenul pentru căderea brutală de la starea de "fun" a filmului la cea de amar adevăr.

(Delectat cu el în 22 aprilie 2010, în cadrul B-Est)

7 comentarii:

  1. asa de rau imi pare ca n-am timp sa vad si eu filmele astea frantuzesti si bune pe care le-ai vizonat:)poate intr-o zi apuc. sa vad.

    RăspundețiȘtergere
  2. asa de rau imi pare ca n-am timp sa vad si eu filmele astea frantuzesti si bune pe care le-ai vizonat:)poate intr-o zi apuc. sa vad.

    RăspundețiȘtergere
  3. asa de rau imi pare ca n-am timp sa vad si eu filmele astea frantuzesti si bune pe care le-ai vizonat:)poate intr-o zi apuc. sa vad.

    RăspundețiȘtergere
  4. dacă citeai, ai fi văzut că ăsta nu e un film franţuzesc. dar, oricum, e vreme. de văzut.

    RăspundețiȘtergere
  5. comme je suis bete...evident, subtitrarea e in franceza. scuzele mele.

    RăspundețiȘtergere
  6. Un happy end neasteptat :"Mergeam pe bicicleta privind inaintea mea, In spate era tata care tienea de sa". Inca o recomandare buna, multumim!

    RăspundețiȘtergere
  7. pseudo-happy-end. cred că a fost mai degrabă un fel de auto-consolare. la merditude în les choses rămâne.

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!