FILM: felicia, înainte de toate (reg. Melissa de Raaf, Răzvan Rădulescu, România, 2009)

Sursa imaginii: cinefan.ro

It's my turn, now! "Felicia, înainte de toate" este o frumoasă propunere filmică de incursiune într-un zoo familial. Felicia din film se trezeşte greu, după ce o sonerie de telefon răguşise deja după atâta ţipat. Urechile-ţi sunt surprinse de un parchet scârţâind, pereţii sunt tapetaţi de nişte biblioteci vechi, cu multe cărţi (BPT în acţiune!) şi multicompartimentarea pe care orice celulă comunistă dintr-un bloc de 9 etaje a suferit-o, prin mâna iluştrilor arhitecţi ai patriei. Aşa se decid regizorii de Raaf (ladies first!) şi Rădulescu să traseze punctul de plecare al întregii poveşti, prima lor incursiune în regie. E locul în care Felicia s-a născut, şi de unde a plecat, în Olanda.
Sunt trei personaje remarcabile. Şi tot atâţia actori surprinzători. Felicia se apropie de 40 de ani, este divorţată, are un băiat pe care urmează să îl ia din tabără, cum ajunge în Olanda. Mama este o maestră desăvârşită a terorismului emoţional; principala ei armă: ochelarii de cal. Tatăl, paradoxal, este cel mai feminin de pe acolo. Suferind de o boală pe care "diplomaţia" pretinsă a mamei cere a fi trecută sub tăcere, tatăl pare că se refugiază într-un colţ de lume, al său, dar pe care nevastă-sa are grijă de fiecare să îl zgârie.

"Felicia, înainte de toate" integrează modul în care cele 3 personaje interacţionează - verbal, cultural, gestual. Fiecare act este conjugat cu o intenţie. Toate cele trei sunt acoperite de lumini şi umbre, trăsături contradictorii, în cazul mamei având impresia, imediat după proiecţie, că personalitatea ei a fost îmbibată prea mult de tuş, şi parcă a dat pe dinafară. Am priceput seara, când am ajuns acasă, că mama, deşi cea mai voluminoasă ca prezenţă - aşa şi trebuia să fie - este şi cea mai lipsită de conţinut. Un studiu de caz în comunicare, asta propune scenariul lui 2xR, unde trei indivizi care nu au mai nimic în comun (relevant pentru prezent), doar un trecut şi anumite convenţii mai mult sau mai puţin acceptate cu forţa, pretind că tranzacţionează emoţii. Toate cele trei personaje sunt nişte mici demoni egoişti, filmul ăsta, după mine, reuşind perfect să ilustreze precis o luptă pentru supravieţuire.

Confruntările dintre mamă şi fiică nu se produc şi consumă niciodată direct. Dacă vei fi atent, vei vedea că cele două nici măcar nu se privesc ochi în ochi, semn că nu mai cred o iotă din ce spun sau sunt saturate de vorbăria interlocutorului. Fiecare dintre personaje joacă un rol de tampon în conflictul celorlalţi doi. Este, dacă vreţi, un fel de triunghi, în care pentru a pleca dintr-un punct şi a ajunge la punctul diametral opus (interlocutorul), nu preferi calea cea mai simplă, ci îl "deranjezi" şi pe cel de al treilea, abordând ruta ocolitoare.

La masă, Felicia întinde tatălui o ceaşcă plină cu cafea, acesta refuzând-o pentru început, apoi zicând că e o ocazie deosebită, şi va încălca regula. Vine şi mama, îl ia la rost, iar Felicia intervine spunând că ea i-a pus ceaşca de cafea, cu alte cuvinte că ea este responsabilă de "abatere". Mama replică: "Şi ce dacă i-ai pus-o tu?". Înainte de plecare, tatăl îşi îmbrăţişează fata într-un gest de evidentă disperare. Simte nevoia să întoarcă capul către mama gata de plecare şi să îi spună că îşi îmbrăţişează fiica pentru că "e fata mea!", deşi mama stătea retrasă şi nu protesta verbal în niciun fel. La aeroport, Felicia vrea cu disperare să scape de mamă, şi-ar dori să o urce cât mai repede în taxi (îi dă absolut toţi leii pe care îi are), numai să nu aibă parte de obsesiva cicălire. La casa de bilete, stă clipe bune şi se gândeşte dacă să mai rămână o noapte în România, la ai ei, sau să plătească un bilet business. Într-un final, se decide să întoarcă spatele către tot - rezolvă şi obligaţiile sale materne - şi să se regăsească.


Rolul Feliciei este jucat de Ozana Oancea, o actriţă cum rar ai ocazia să vezi, cu acea putere de penetrare a camerei pe care am văzut-o anul trecut la Hilda Péter, în Katalyn Varga (singurul element care a funcţionat perfect în filmul cu pricina). Ozana are o privire dulce-amăruie, exact ca Felicia din film, o privire senină, dar care ascunde undeva o neîmplinire. Nu poţi sta indiferent şi să nu te întrebi de ce Felicia fuge de familia sa, dar de fiecare dată simte că trebuie să i se alăture. Dacă mai era vreun dubiu în privinţa asta, 2xR o clarifică prin scena "defulării", în care protagonista ţipă către mă-sa şi reface istoricul a 20 de ani de fugă şi neîmpliniri. Refaci traseul celor două personaje, din apartamentul de bloc, în care lumina soarelui încearcă din răsputeri să pătrundă, prin taxiul pe al cărui canapea stă Felicia iarăşi asfixiată de prezenţa mamei, la aeroportul unde totul îi este potrivnic. Întâlnirea cu "diriginta" nu doar că prelungeşte "sejurul" dar face în aşa fel încât asfixierea psihică a Feliciei să atingă cote absolute. Telefonul tatălui, fost activist de partid, şi informaţiile paranoice ale mamei, cum că domnul X, fost şef la trafic aerian, o să îi oprească ei un avion aprind primele scântei de nemulţumire.

Cineva a avut proasta inspiraţie de a spune, la finalul proiecţiei (la invitaţia unui domn cumsecade), că până la urmă totul se rezolvă cu un happy end. Dimpotrivă, scurtcircuitarea comunicării între personaje este iremediabilă. Mulţii ani de despărţire, cu spaţii de evoluţie (sau involuţie, mai degrabă) a personajelor diferite îşi spun cuvântul pregnant şi definitiv.

Pagina comercială a filmului
Trailer oficial

3 comentarii:

  1. da, vreau foarte mult sa-l vad.

    razvan radulescu are si o carte tare, "teodosie cel mic". :)

    alte pareri/impresii, dupe vizionare!

    RăspundețiȘtergere
  2. voro, te aştept. mai multe nu îţi scriu, fiindcă am doar o mână liberă. LOL :)) caut cartea!

    RăspundețiȘtergere
  3. deci, mda, inca un film tipic romanesc 'despre nimic' in valul asta al 'realismului marunt' de care vad ca inca lumea nu se satura.

    ba s-a cam saturat! :D

    sper sa revin cu un post propriu-zis.

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!