(should I stay or should I go?) tihna lui claire denis

"(...) el, de exemplu, deja nici vorbă să doarmă cu perna sub cap. De treizeci de ani nevastă-sa îi tot face patul aşa cum e obieceiul, iar el tot de treizeci de ani aruncă perna şi-şi pune sub cap geanta de feroviar, pentru că aşa s-a obişnuit încă de când era neînsurat. (...), în cei treizeci de ani s-au certat numai o singură dată, atunci când şi-au ratat primul concediu petrecut în comun, când într-un hotel al sindicatului n-a dormit patru nopţi la rând, pentru că n-avea la el geanta de feroviar. (...)

Odată, un mecanic de locomotivă mi-a povestit că după ce avusese parte de prima sinucidere a fost nevoit să se pensioneze, i-a fost imposibil să mai conducă. Pur şi simplu mi s-a înţepenit mâna pe bară când am vrut să urc în locomotivă, înţelegi? Stăteam pe scări şi plângeam, deşi semnalul era deja verde. Apoi au venit împiegatul şi şeful gării şi au reuşit cumva să-mi desprindă degetele de pe bara de fier. Chiar din ziua respectivă medicul m-a internat la spitalul MAV din Budapesta, deşi majoritatea mecanicilor de locomotivă au cinci-şase morţi la activ. Treaba asta intră în calcul. Până şi la cursuri ni se precizează să nu dăm mare importanţă acestui aspect, pentru că sunt mulţi care se aruncă sub tren de parcă ar fi nişte iepuri sau căprioare, dar asta îi priveşte pe ei. Nu-i treaba noastră dacă sunt unii care au astfel de preferinţe. În asemenea situaţii cel mai bun lucru e să apeşi prelung pe fluierul locomotivei, apoi să mergi mai departe, de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic, pentru că-n felul ăsta se evită problemele. "


În timp ce citeam fragementul ăsta din "Tihna" al lui Atila Bartis, am avut imaginea unui personaj secundar din "35 rhums" al lui Claire Denis (film care a rulat şi la noi, anul acesta), un african (să îi spunem) franţuzit. Bărbatul, ieşit la pensie, (SN)cfr-ist de meserie, fără familie, îşi dă seama că nu are acasă o nevastă care să îi pună geanta de serviciu sub cap, îi e frică să circule şi, în general, să îşi facă de cap în Marele Oraş. La un pahar (de rom), prietenul îl întreabă dacă are planuri, acum că este pensionar. El spune vag, că da. A doua zi, se aruncă în faţa trenului.

În filmul lui Denis - preşedinta juriului "Un Certain Regard", de anul acesta, de la Cannes - oamenii încearcă să facă faţă schimbărilor. "Să ne mişcăm, Să mergem mai departe!" îşi spun cu toţii, presaţi de necesitatea de adaptare şi de a pune lucrurile în ordine. Relaţia ombilicală tată-fiu este ruptă, un băiat din cartier îşi vinde apartamentul moştenit de la părinţi şi merge în Africa pentru a face bani, un Don Juan din suburbii este refuzat de fata care îi aduce flori, dar nu disperă. În toată economia asta de momente decisive, numai africanul joacă o altă carte: tihna.

0 comentarii:

comentează-te!