FILM: jagdhunde / câini de vânătoare (reg. Ann-Kristin Reyels, Germania, 2007)


Undeva în nord-estul Germaniei, tatăl şi fiul, Lars se mută pentru a începe o nouă viaţă. Cumpără un fel de fermă părăsită, unde tatăl doreşte, în mod ironic, să deschidă un fel de honeymoon spot. Este ironic, pentru că spaţiul este de-a dreptul dezolant: sub un filtru albastru închis, pădurile, lacul şi pământul arat par pietrificate, iar oamenii sunt însăşi pustietatea acelui loc. Pe motocicletă, Lars străbate drumul către centrul sătucului, sunetul analog al carburantului ars de un motor rudimentar se aude pe fundal (frecvenţa cu care se repetă aceste drumuri nu sunt la fel de evidente ca întindere, dar ele au cam acelaşi efect stilistic precum plimbările idiotului din "La vie de Jésus").

"Câini de vânătoare", film de debut, vorbeşte despre familii destrămate. Filmul lui Ann-Kristin Reyels este o frumoasă introducere în abecedarul ideii de familie, surprinzând de la lupta membrilor pentru a-şi reconstrui viaţa, până la mimarea ei sau blazarea. Mâna regizoarei este sigură - nu pare a face abuz de dorinţa explozivă de a arăta ce poate. Ci mai degrabă, doreşte să vadă ce se poate. Îşi compune situaţiile şi îşi plasează personajele fin, fără replici, camere sau efecte de studio stridente. Prin temă şi detalii, Reyels se apropie de aria de interes berlineză, confruntând în mod clar Estul şi Vestul, ideea de familie ideală şi degradarea reperelor morale. De aici, situaţia ironică: tatăl lui Lars vrea să construiască un loc în care cuplurile să se căsătorească, creând un paradox real, contradicţia fiind dată de faptul că nimeni nu pare interesat de căsătorii într-un sătuc în care fiecare stă sub propriul acoperiş şi nu vrea să afle ce se întâmplă la vecinul. Mai mult, însuşi bărbatul este cel care ar trebui să fie sceptic în privinţa întemeierii unei familii, cât timp, divorţat, se mulţumeşte cu o cumnată, ce apare subit sub acoperişul său. Lars încearcă cât de mult poate să se sustragă contextului. Aşa o cunoaşte pe Marie, o surdo-mută, dezvoltând o relaţie de amiciţie într-o lume numai a lor. Când se opresc în faţa unui magazin, Lars nu îi atrage atenţia strigând-o pe nume, ci bate cu putere în tabla motoretei.

La masa de Crăciun, vine şi explicaţia privind dorinţa lui Lars de îndepărtare de familie: un tată care "pozează", o mamă venită în vizită, însoţită de un tânăr puţin mai mare decât Lars (de care nu evită să îşi frece ţâţele tot timpul). Părinţii săi sunt oameni maturi care încearcă să se reîntoarcă la vârsta inocenţei, nedându-şi seama (orbiţi de propriul egoism), că la vârsta lor şi-au asumat acte care cer responsabilităţi pe care nu le poţi pune la loc, ca într-un supermarket.

Singurul punct care nu îi iese lui Ann-Kristin Reyels este găsirea de către tânăr a unei rozătoare prinsă în crusta de gheaţă a lacului, pe care ulterior o va aduce în casă. Nu reuşeşte să o puncteze prea bine, şi astfel reîmpăcarea părinţilor la vederea lighioanei decongelate poate părea forţată.

"Jagdhunde", ca un prim film, trebuie privit ca un exerciţiu regizoral, pe care realizatoarea reuşeşte să-l rezolve curat. Amplitudinea nu este un punct forte al filmului, asta pentru că ea preferă să se joace safe, fără prea multe bătăi de cap.


Trailer oficial

0 comentarii:

comentează-te!