blognotes

Şi am călcat şi mocheta scămoşată (bleah!) a B-Est-ului... Am văzut "Caravana cinematografică", o variantă outdoor a filmului lui Mălăele, "Nuntă mută", cu foarte multe secvenţe care nu îşi aveau rostul, ceva simple gag-uri, previzibile, dar pretinse ca fiind de mare angajament - nu ştiu ce a căutat acea scenă cu buda... "Portretul luptătorului la tinereţe", mult mai bun , în stilul auster al lui Soderbergh din prima parte "Che", care încearcă să refacă minuţios traseul opozanţilor din munţi, pângăriţi de comunişti; ceva colaje alb-negru cu dizidenţii în chiloţi, pe malul râului, pretinse înregistrări, dar destul de slab concepute - unde mai pui că intră într-o totală discordanţă cu filmul în ansamblu, actorii buni şi foarte buni; "premiul publicului" discutabil. Ultimul Resnais a fost un deliciu (cel puţin vizualiceşte), plasând-o pe Sabine Azéma, cu care regizorul are o relaţie mai specială şi pe André Dussollier; a fost interesant să vezi opera unui om care în ciuda vârstei (88 de ani) este fresh, lucid, şi cu un film fără pete (dacă mă gândesc la fauna locală, mă apucă disperarea). Însă filmul care m-a intrigat, poate unul dintre cele mai bune, proiectate în săptămâna cu pricina, a fost, pentru mine, "The Time That Remains", în regia lui Elia Suleiman, format practic din trei segmente care urmăreşte istoria unei familii de palestinieni, înainte de formarea staului Israel, în timpul ocupaţiei israeliene iar în final, o zi după construirea mult-hulitului zid dintre cele două fâşii de pământ. Absurd prin repetiţie, o replică deosebit de interesantă la "Kedma" al lui Amos Gitai. Însă filmul care m-a lăsat cu gura căscată a fost un titlu care nici măcar nu a fost integrat în lista de proiecţii (nici nu ar fi avut cum) - "Infernul" lui Clouzot, subiectul documentarului semnat Serge Bromberg şi Ruxandra Medrea, o adevărată lecţie de cinematografie, poate unul dintre cele mai şic documentare ale ultimilor ani (iar aici, Clouzot însuşi, poartă 90% din vină). Am plâns la filmul ăsta - probabil pentru că filmul nu a văzut niciodată lumina proiectorului; poate pentru că eu unul văd filmul ca pe un mare cadou pe care ţi-l face un realizator, un privilegiu prin intermediul căruia un regizor (care nu se prostituează) ţi-l dă să îl cunoşti intim.

La "Korkoro", al lui Tony Gatlif, mi-a dat eroare (din nou!): "Lista lui Schindler", cu nişte Kusturica, în variantă ţigănească (plus un domn care a spus să România este cea mai rasistă ţară din lume).

După ce în 2007, "5:55"-ul lui C. G. mă obseda (ultimul ei manuscris audio e prost, pentru că e prea mult lucrat în studio, inspirat de experienţa cu "Antichrist" - probabil că este şi motivul), în 2008, aveam ca obsesii muzicale "Italia" şi trompeta lui Botti, şi să nu mai zic de Calogero şi al lor "Pomme C", vara trecută i-am descoperit pe "Second" ("Fracciones de un segundo"), iar în vara asta se anunţă albumul Tachenko. Cam aşa se numără anii, la mine.

Resnais prin "Les herbes folles": "Cărţile nu au ucis pe nimeni, ba dimpotrivă, i-au ajutat să supravieţuiască."

video
Tachenko - "Escapatoria"

0 comentarii:

comentează-te!