FILM: welcome (reg. Philippe Lioret, Franţa, 2009)

Sursa imaginii: vimooz.com

Vă aduceţi aminte de ştirile de pe canalele tv naţionale care preluau de-a gata imagini cu indivizi suspecţi care stăteau într-un fel de ghetou pe coasta Calais-ului, etichetaţi drept imigranţii care doresc să treacă fraudulos Canalul pentru a intra în Marea Britanie. Mama Mare cu ceaiul ei de la ora 5, şi-a închis Marile Porţi, lăsând doar pe cine mai poate. "Welcome" despre acei oameni vorbeşte, trecând în prim-plan visul neîmplinit al lui Bilal, un puştan de 17 ani plecat din Irak pentru a ajunge în Londra, unde iubita sa, trecuse mult mai devreme, cu întreaga sa familie. Capturat de poliţia de frontieră şi judecat de un fel de consiliu care dă verdicte precum ciobanii care îşi ştanţează oile, la foc continuu, Bilal primeşte dreptul de a rămâne în zona Calais-ului până îi va fi clarificată situaţia. Aici îl întâlneşte pe instructorul de înot Simon care îl va învăţa să înoate pregătindu-l de marea cucerire a canalului.

La aproape trei ani după "Je vais bine, ne t'en fais pas" (singurul rol notabil al lui Mélanie Laurent în el se petrecea), Lioret păstrează registrul în care îşi spune poveştile, şi reinterpretează acelaşi insight care îl individualizează - distanţele care despart oamenii, şi scânteile care îi apropie. Lioret nu este un regizor exploziv. El nu urmăreşte intrigi spectaculoase. Însă are o afinitate deosebită pentru a trasa cât se poate de fin personajele sale. De fiecare dată, Lioret îşi învită privitorii la un fel de introspecţie, indiferent de pe ce punct al baricadei priveşti. Bilal vrea să ajungă în Londra pentru o a o întâlni pe Mina, al cărei tată deja o promisese drept nevastă unui mic proprietar de restaurant local. Însă, după ce o întreagă Europă nu a reuşit să îl doboare întorcându-l din drum, acum, în Calais, Bilal nu poate să traverseze doar cele câteva zeci de kilometri - o adevărată aruncătură de băţ pentru a-şi îndeplini visul. Lecţiile de înot reprezintă soluţia sa disperată, amăgit cum poate vedea ţărmul britanic pe vreme bună, dar nu îl poate atinge.

În Franţa, filmul a provocat o întreagă polemică naţională. Simon nu doar că îi ţine cursuri de înot puştanului kurd, dar îl şi găzduieşte de câteva ori în casă, ulterior fiind urmărit de poliţia locală şi suspectat de "partizanat" cu refugiaţii. Ministrul de Externe acuza regizorul filmului de a fi prezentat o imagine falsă a condiţiei refugiatului remarcând că legea care interzice oricărui cetăţean francez de a ajuta imigranţii este valabilă dar nu a mai fost aplicată de foarte mult timp.

Deşi Lioret îşi asumă un oarecare demers umanist prin "Welcome", fapt recunoscut chiar de el prin interviuri, filmul nu suferă de un tezism grosolan, sustrăgându-se tentantelor scene-şoc. E adevărat, scena în care Bilal se sufocă sub o pungă de plastic pentru a nu fi detectat de aparatele poliţiei de frontieră sau percheziţiile nu sunt de neglijat. Ele asigură componeneta thrilling filmului şi intră cam în aceeaşi categorie cu cele susţinute de imigranta turcă (Tautou) din "Dirty Pretty Things" (2002) care trebuia să se dea micilor servicii sexuale din pauza de masă. Cu alte cuvinte, regizorul francez se ocupă de spaţiul geografic al Calais-ului - cum în locul acesta, paradoxul provine din a fi, pe de o parte, recunoscut drept refugiat politic de către Statul Francez, cu toate drepturile, dar, pe de altă parte, cum discriminarea se petrece la orice pas.

Dincolo de finalul uşor cam melo- (pentru gustul meu, cel puţin), ultimul film al lui Lioret este suficient de captivant şi rezonabil de emoţionant.

Trailer oficial

0 comentarii:

comentează-te!