FILM: micmacs à tire-larigot (reg. Jean-Pierre Jeunet, Franţa, 2009)

Sursa imaginilor: cinemagia.ro

Dacă Jeunet nu ar fi făcut filme de ficţiune, l-aş fi văzut drept un bun profesor de fizică aplicată. Asta pentru că transformă un ghem de absurde idei într-o poveste logică, în care fiecare scenă este cauza şi efectul unei alteia iar contactul este făcut perfect, tu fiind surpins de un cât de mic detaliu şi făcându-ţi în ciudă pentru că nu te gândeai nicio secundă la un aşa deznodământ. Şi de parcă ar fi doar asta! De la ultimul său film, "Un Long Dimanche de Fiançailles", au trecut ,cu aproximaţie, şase ani. Ne serveşte din timp în timp, cu pipeta, o lecţie de cinema în stilul propriu pentru că da!, nu îţi este greu să îl identifici.

"Micmacs à tire-larigot", tradus "Mişmaşuri din belşug" (traducerea propusă de aici), este un fel de hibrid din viţele nobile "Delicatessen" (un sublim Jeunet - aş fi exagerat şi cu un termen de comparaţie) şi mult mai cunoscutul box-office-ului "Le fabuleux destin d'Amélie Poulain" (2001). Este un film care a luat naştere, să recunoaştem, din idei-rebut, care nu şi-au găsit locul în creaţiile anterioare. Această reciclare se vede în "Micmacs..." pentru că pe parcurs, povestea se pierde sau se lungeşte nepermis, ba chiar recurge şi la gaguri uşoare, dând aspectul unui film pestriţ. Cu toate astea, ultima execuţie a lui Jeunet nu este dezagreabilă, Jeunet punându-şi în gând să ofere o marfă uşor digerabilă sau aşa cum însuşi tiltul o sugerează, o serie de micmac-uri (echivalentul propus de regizor pentru gagurile de diverse calibre).

Jeunet abordează acelaşi joc: un urban atemporal accentuat şi de clasicul lui filtru sepia, în care de această dată culorile primare erau până şi ele uşor dilatate, clădiri în stiluri diferite (de la un pur stil burghez până la masivitatea blocurilor militare care aduceau un iz fascist); de la obscuruitatea văgăunilor din mijlocul asfalturilor (ciudaţii soldăţei din "Delicatessen") până la interioarele luxoase din centru şi chiar trimiterile la China-town-urile care se văd în depărtare (evidente în scena în care Fracasse cade în apă). În mijlocul lumii sale, Jeunet reinventează genul de film care are ca punct de plecare dorinţa de răzbunare. Îl aruncă pe Dany Boon (remarcat în "Bienvenue chez les Ch'tis") în luptă, care, dorind să răzbune moartea tatălui său, se alătură unui grup de outsideri, ciudaţii, ascunşi într-o ditamai cazemata în care atârnă comorile oricărei gropi de gunoi. Fiecare, cu nume care mai de care mai sugestive, îndeplineşte un rol - precum în basmele copilăriei, în care micii eroi trăiau prin prisma unei vituţi fizice. O regăsim pe Yolande Moreau (tot rulează în Bucureşti "Louise-Michel") sau pe Dominique Pinon (unul dintre actorii principali din "Delicatessen" - 1991, sau dacă vreţi, din "Dikkenek").

A fost un moment pe care le-am găsit total ratat. Şi anume punctul culminant al filmului, în care maşina celor doi oameni de afaceri este ridicată printr-un magnet imens. Comparând cu strălucirea şi perfecşiunea în execuţie a scenei din "Delicatessen", în care fiica măcelarului şi ex-clovnul se ţineau bine de ţevi şi gura de veceu, scena maşinii suspendate este o penibilitate imensă la nivel de execuţie, Jeunet lungind nepermis de mult planurile-detaliu ale fiecare pas. Dar o drege relativ bine, la sfârşit, întregind un film relaxat şi relaxant.

0 comentarii:

comentează-te!