FILM: eu când vreau să fluier, fluier (reg. Florin Şerban, România, 2010)

Sursa imaginii: cinemagia.ro

... sau cum să faci un film de mall, fără să jigneşti niciuna dintre speciile de vizitatori. Pentru că filmul de debut al lui Florin Şerban este unul de public, cu o poveste, nu extrem de spectaculoasă, dar suficient de antrenant punctată încât să nu stai indiferent şi să te uiţi la ceas din 10 în zece minute. Este un film de public pentru că are personaje frumoase - plasarea Adei Condeescu, atât în film cât şi în comunicarea peliculei post-Berlin, nu este chiar întâmplătoare.

Desfăşurarea filmului nu este amplă dar îngrijită minut cu minut. Dramatismul filmului explodează încă de la primele imagini: o aşteptată zugrăveală a spaţiului penitenciar ivită prin ceafa lui Silviu (George Piştereanu). Sunt două dimensiuni care concurează dramatic: relaţia lui Silviu cu mama sa, înainte şi după ce află de intenţia de a-i lua fratele mai mic în Italia, iar cea de a doua este coup de foudre-ul care se întâmplă la vederea Anei (Condeescu), studenta venită în închisoare "ca să te ajut să completezi chestionarul". Cele două planuri se întregesc într-un film evident narativ.

George Piştereanu este fabulos! Personajul său este pus în situaţia de a alege între a şi-o lua de la toţi şi a înghiţi până la eliberare (doar câteva zile) sau de a a-şi face propria sa lege, cu riscul de a-şi prelungi sejurul din inima Bărăganului.

Prima parte a filmului este una a definiţiilor. Aflăm cine este Silviu prin intermediul colegilor de celulă. E "bulangiul", cel care nu deţine în întregime controlul locului, fiind de multe ori luat peste picior, ameninţat sau hărţuit. Starea asta de disconfort este bine gestionată de Silviu în ciuda câtorva experienţe înjositoare în comparaţie cu atitudinea virilă ce se impunea - "Ţi-e frică că nu te mai eliberezi?". Şi totuşi, prima ruptură se produce: fratele mai mic îi face o vizită, aflând astfel de întoarcerea mamei şi de intenţiile ei. Simţind pericolul, dar în acelaşi timp constrâns de necesitatea de a nu face greşeli majore în penitenciar, Silviu foloseşte toate pârghiile pentru a-şi spune păsul: încearcă să poarte o conversaţie telefonică cu mama sau solicită un permis de o zi de la "dom' derector". Însă nimeni nu stă să îl asculte. Unde mai pui că apariţia Anei pune jar pe hormonii puştanului, făcându-l pe Silviu să fantazeze: "... şi-o să ne futem, şi-o să ne futem, şi-o să ne futem!". Explozia se produce la jumătatea filmului, când are loc confruntarea dintre puşcăriaş şi mamă: "Auzi, da' tu de ce vorbeşti aşa cu mine?" se aude de câteva ori din gura mamei, ca formă de auto-apărare în faţa nervilor fiului său. Sâmburele este dezvelit: începi treptat să afli de ce Silviu se agită atât de mult pe tema plecării fratelui mai mic în Italia.

Atitudinea impenetrabilă a lui Silviu faţă de mama sa şi împotrivirea luării fratelui nu sunt explicate. Cu toate astea, apar câteva elemente care refac puzzle-ul familial pe care Silviu încearcă să îl renege. O dată este prezenţa în carne şi oase a mamei (Clara Vodă): spoită peste faţa ridată, cu haine stridente şi aur. Silviu îi reproşează că a venit acum în ţară ca să îi strice şi fratelui său viaţa, aşa cum i-a stricat-o şi lui. De fapt, tânărul este victima dezintegrării familiale, în care mama dă dovadă de o imaturitate cumplită: copilul este tratat drept o tranzacţie, un bun de pus la rană în momente de singurătate. "O să îl trec la vamă!" şi "M-ai trimis acasă ca pe-un pachet!" sunt două dintre statement-urile care explică cauzele încercărilor disperate de a-şi păstra fratele în ţară.

O dată pierdut controlul, Silviu decide că "eu când vreau să fluier, fluier", indiferent de consecinţe. Deşi faţă de eliberare îl desparte un timp foarte scurt, pasivitatea lui ar însemna să nu îşi rezolve conturile cu mama. Pentru asta, schimbă o viaţă în libertate pe alţi douăzeci de ani de închisoare, dar lipsiţi totuşi de remuşcare. Sechestrarea studentei Ana, chemarea mamei şi jurământul nu sunt doar ultima carte jucată pentru salvarea situaţiei fratelui său. Dar şi o reafirmare a virilităţii, o retrasare a propriului teritoriu, furat, acolo, în incinta închisorii. Aprecierile făcute la adresa poliţiştilor - voi şi poliţia voastră de căcat - şi fuga în stil mare, în timp ce fraţii de celulă zdrăngăneau oalele (figură deloc nouă, dar foarte expresivă în contextul plecării) accentuează şi mai mult ideea unei răzbunări de-o zi faţă de sistemul care nu a plecat urechea şi la problema lui.

Dacă sunt multe aspecte discutabile în filmul ăsta - finalul, derapajele în dezvoltarea scenariului, déjà vu-urile, un singur lucru este de necontestat: prestaţia excelentă a lui George Piştereanu, care practic glisează printre cam toate stările emoţionale posibile. Emoţiile mele foarte mari sunt în cazul filmelor care apelează la actori neprofesionişti - în cazul ăsta, fie actorii de "ocazie" sunt geniali, jucându-se pe sine şi făcând parcă abstracţie de existenţa camerelor de filmare, fie sunt categoric din alt film. Florin Şerban reuşeşte foarte frumos să îl integreze pe Piştereanu în fauna tipică a puşcăriei, şi să evite posibilele diferenţe dintre actorul profesionist şi puşcăriaşii veritabili. Silviu nu trebuie să fie mai cu moţ, un Făt-Frumos al închisorii, un erou care se ridică peste ceilalţi pentru că devine conştient de propria dramă morală. Piştereanu trebuie să intre în pielea unui personaj care înmagazinează acel tip de furie a tipului neinstruit, care ştie doar să dea cu pumnul şi care acţionează doar sub puterea impulsului.

Mai mult, Florin Şerban mai reuşeşte o performanţă. De-a lungul filmului, au fost integrate diverse scene care ţin mai mult de spontaneitatea actorilor neprofesionişti de pe "platoul de filmare". Diferenţele dintre ceea ce scrie în script şi ceea ce s-a filmat la fata locului, la mica înţelegere, sunt insesizabile.

Una peste alta, filmul lui Florin Şerban este unul onorabil: foarte captivant ca poveste, te ţine cu inima la gură, vrei să vezi şi să afli mai mult (ceea ce mi s-a părut genial), tresari şi te ridici de pe scaun de câteva ori (iar la mine este un fenomen destul de rar petrecut). Scena confruntării dintre mamă şi fiu a avut cam acelaşi efect - înfiorare - pe care nu l-am mai simţit într-un film românesc de la scena fugii cu avortonul în traistă pe străzile întunecate ale capitalei, din "4/3/2".

Trailer oficial
Florin Şerban despre scena chestionarului @arte.tv

6 comentarii:

  1. S-a vorbit atata despre filmul asta, ca despre multe alte filme romanesti. Cred ca o sa-mi iau inima in dinti si o sa-l vad, desi dupa ultimele experiente dezamagitoare filmul romanesc imi cam repugna. In ciuda faptului ca trailerul nu ma convinge deloc.

    RăspundețiȘtergere
  2. păi dacă îmi spui de ce nu ţi-au plăcut ultimele filme româneşti, îţi pot spune dacă merită să faci un mall pentru "eu când vrea să fluier..."

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu mi-a placut "Politist, adj" pentru ca - sa ma scuze dl. Porumboiu - ala nu e film. Am inteles eu subtilitatile lui, dar sa imi creasca barba pana sa deschida gura un personaj, si cand o deschide sa iasa un "Da si tu mai incet" sau "constiinta este atunci cand..." deja e cam mult. Iar problematica pe care o ridica, sincer ma lasa rece. Una la mana. Doi la mana, neo-realismul ala care pare ca nu se mai termina in filmele romanesti, de fapt nu e realism deloc. Realism inseamna mai mult decat filmat in spatele blocului printre gunoaie si scuipati. Ai vazut vreun politai luand spaga? Nu. In realitate ai vazut vreun politai cu DEX-ul in mana? Nu.
    Nu mi-a placut "4 3 2" pentru ca e o colectie de clisee de dat la export, previzibila si anosta. Am apucat sa traiesc si eu in comunism si stiu si eu o gramada de povesti, asa ca nu ma entuziasmeaza inca una. Si nici regia lui Mungiu nu m-a dat pe spate. Jocul actorilor, intradevar, a salvat filmul ala in ochii mei.

    Nu mi-a placut California Dreaming pt ca tot asa, e o ingramadeala de clisee, clar facut de dragul caterincii.

    Nu imi plac filmele lui Pintilie pentru ca sunt pline de vulgaritate gratuita si cam bate apa in piua pe aceleasi teme: saracie, comunism, personaje promiscue.
    Si pe lista ar putea continua, dar, to cut the long story short, observ la regizorii romani incapacitatea de a scoate ceva creativ, ceva cu adevarat memorabil. M-am saturat de replici pe care le pot auzi foarte bine si in tramvai.

    Un film care, nu stiu prin ce minune, a scapat total de obsesiile regizorilor romani din ultimii 20 de ani a fost "Restul e tacere", dar pacat ca a trecut aproape neobservat.

    RăspundețiȘtergere
  4. 1. Valoarea unui film nu este dată de cât de repede îşi dă un personaj drumul la gură.

    2. Nu ştiu la ce clişee de referi în cazul flmului lui Mungiu, dar bănuiesc că faci referire la chestiitle alea care dau bine şi iau ochii juriilor - adică comunismul and stuff. Ei bine, filmul nu are nicio treabă cu comunismul - subiectul o fi despre un avort pe timpul lui Ceaşcă, tema este cu totul alta - iar cheia o găseşti în personaje (1) şi filmele lui Bruno Dumont (2) (La vie de Jesus - unde apropo, tot aşa, personajele îşi dau drumul la gură greu, şi mai ales "L'humanité")

    3. Despre California Dreamin, no comment. Nu ştiu la ce clişee te referi dar îmi este imposibil să spun ceva.

    4. Filmele pot fi şi despre sărăcie, şi filmate în spatele blocului. Locul, subiectul, etc. nu au nicio treabă cu valoarea unui film, ci doar cu anume gusturi pe care le împărtăşim. Deci e vb de gust.

    5. Scena Dex-ului - o găsesc memorabilă, şi extrem de creativă dar probabil că eu acum am decoperit roata.

    6. "restul e tăcere" este un film bun, ca toate cele pe care le-ai amintit tu, dar e dintr-o cu totul altă categorie. Trebuie să înţelegem, sunt forme diferite de a face un film. Deşi, pe alocuri, dacă aici vb de gusturi, nici mie nu îmi pică bine teatralittaea unor personaje - vezi replica a la TNB de pe peronul Gării.

    Şi în final, filmele astea au o notă de realism (nu sunt reale) dar până la urmă, sunt creeaţii de ficţiune.

    PS: ţi-aş fi putut să îţi răspund tot pe acelaşi ton ironic, dar nu am făcut-o pentru că îmi eşti simpatic :) Dar o să te rog să fii puţin mai înţelegător - în spatele blogului, e tot un om, cu multe probleme pe cap :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Pai hai sa discutam. In primul rand, n-am vrut sa sun chiar asa agresiv, dar chiar asteptam cu interes o replica pertinenta, pt ca motive de genul "taci ba, a luat premiu la Cannes" am tot auzit.

    In primul rand, sunt multe lucruri care dau valoare unui film, dar daca vad tot filmul acelasi dos de bloc, aceeasi privire de crap fiert si aceeasi atmosfera gri - chestii pe care, apropo, le-am mai vazut in vreo 7-8 filme inainte - se duce dracului si creativitate si concept si tot.Nu suntem Hollywood si nu scoatem 10 000 de filme pe an din care sa pot sa aleg ce imi place, scoatem 3 maximum 4 si asta nu m-ar deranja, dar prea arata toate la fel. Sad.

    Colectia de clisee de care vorbeam referitor la 4-3-2 e urmatoarea: strada mizerabila, prapaditul de pachet de Kent (si de "vichend") pe post de moneda de schimb, sticla de lapte cu banuti de 5 lei, apa calda ciuciu, Dacia facuta praf care inca mai tine, functionarul indolent,colegul de camin pus pe facut ciubuc,urcatul in autobuz fara bilet, etc etc.Lucruri exotice pentru un spectator strain, e drept, ceea ce si explica, pe undeva succesul filmului afara, dar parca prea inghesuite in scenariu de dragul de a nu rata cumva vreunul: hai sa aratam si aia, si aia, si aia, ca asa erau/sunt romanii, si sa vedeti ce film bun o sa iasa. Pomeneam de California Dreaming, pentru ca el m-a revoltat si mai tare. Personajul care a inspirat filmul, unul cat se poate de real, era un om onest si care n-a furat in viata lui un capat de ata (cineva, incredibil, i-a luat si lui un interviu). Nemescu l-a facut jmecher, spagar, arogant si nesimtit. De dragul scenariului. Nimic nu urla mai tare "Romania la caterinca" decat un astfel de personaj. Tipul omului de rand pus sa-si faca meseria nu parea destul de interesant. A, si daca tot ziceam de "Politist...". Regie, subtilitati, "lucrul cu timpul" cum zicea Porumboiu... etc. Bun. Dar la ce bun atata subtilitate? Ca sa intrevad dincolo de ea... ce? Ca cineva are o dilema: sa-si faca sau sa nu-si faca treaba. Ca nu poate sa schimbe un sistem. Ca viata lui de familie e de cacat. Ca are si probleme cu igiena corporala (3 zile aceleasi tzoale). Nu ti se pare mult prea putin?

    RăspundețiȘtergere
  6. ... si nu mai zic de DEX-ul ala de care toata lumea e atat de entuziasmata (nu, nu esti singurul). Da, e o scena savuroasa, usor comica, dar doar atat. Drama politaiului, intre a aplica legea, ca doar de-aia e politai, si a inchide ochii la jointul unui pusti, ma lasa TOTAL rece. Daca ar fi trebuit sa-l execute nevinovat... aia ar fi fost intradevar ceva miscator.

    Iar la scena de TNB de pe peronul garii... sincer, o prefer oricarui moment din cariera lui Dragos Bucur de pana acum. Personajul ala are viata in el, asa nebun becalian cum e. Scena aia fix asta exprima. De cand e asta ceva rau?

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!