FILM: postia pappi jaakobille / letters to father jacob (reg. Klaus Härö, Finlanda, 2009)


În fiecare dimineaţă, pastorul Iacob îşi părăseşte patul, ieşind pe uşa casei, din lemn, uleioasă şi atinsă de carii, cu izmenele-i sleite şi bucuros de veştile poştaşului. Poştaşul la rândul său strigă cu o magnifică plăcere "Scrisori pentru pastorul Iacob!", zi de zi, vocea-i fiind auzită de la distanţă. Pentru că este orb, Iacob o angajează drept asistentă pe Leila, o fostă deţinută, singura sa menire fiind aceea de a-i citi scrisorile.

Filmul este simplu dar tocmai prin simplitate, reuşeşte să convingă. Se opreşte la momentul oportun, fără pampoane şi pretenţii de înlăcrimare abundentă inutilă. Fiind un low-budget - o singură locaţie de filmare şi doar trei personaje care să aibă mai mult de 3 replici. Şi cu toate astea, regizorul face câteva minuni care denotă ingeniozitate.

The Good & The Bad. Antitetic construit, filmul pune la aceeaşi masă pastorul autentic, care regăseşte prin schimbul de scrisori cu oamenii din întreaga ţară, plăcerea pe care cândva, o găsea în a ţine discursuri în faţa auditoriului poposit la Biserica (acum goală), şi o criminală, plană, demnă de milă, căreia petrecerea celor 10 ani de după gratii i-au şters şi ultima urmă de bucurie, o fiinţă inertă, numai bună să îi plângi de milă. Locul de întâlnire este un mic loc umbros din grădina casei, unde ea are datoria de a citi bătrânului scrisorile primite, mesaje pe care nu de puţine ori le ridiculizează prin gesturi plictisite. După o pedeapsă lumească, Leila devine martora procesului pe care Iacob îl iniţiază, acela de a înţelege menirea unui interlocutor al Divinităţii. Fără nicio urmă de patetism, "Letters to Father Jacob" devine un exemplu pozitiv de cum să faci un film de masă, în care doctrina religioasă şi ritualurile emanate sunt doar nişte convenţii, iar tot ceea ce contează este efectul uman, de la final.



"Nu am nevoie de iertarea ta!" îi va spune Leila pastorului, iar el nu va protesta. În schimb, îi va demonstra că da, fiecare individ îşi poate fi propriul său arbitru, dar că este nevoie întotdeauna de o împăcare cu tine, de un moment, din timp în timp, în care time-line-ul trebuie analizat şi revizuit.

Casa pastorului, o cocioabă din lemn, prost luminată va fi spaţiul în care regizorul îşi va găsi forma de expresie perfectă pentru a arăta carenţele, forţele, hibele fiecărui personaj în parte. Modul de relaţionare între Iacob şi Leila este unul rece - formalitate de nevoie - şi nici nu ar putea fi altfel, atâta timp cât femeia ieşită din închisoare vede sarcina de a-l îngriji pe pastor drept o prelungire a pedepsei. Un film simplu ca subiect, el mizează pe puterea detaliului iar regizorul se descurcă formidabil - ajungând exact la nivelul de imagine pe care şi-a dorit-o în mod cert - o stare de relaxare totală, departe de oraş, printre ierburi şi copaci.

Trailer oficial
Detalii despre film

0 comentarii:

comentează-te!