FILM: montparnasse (reg. Mikhael Hers, Franţa, 2009)


Selecţionat în "Quinzaine des réalisateurs" (Cannes) de trei ori, Mikhael Hers a venit în 2009 cu "Montparnasse", un film de mediu-metraj, împărţit în 3 secvenţe, fiecare cu story-line-ul său. În cea mai mare parte static şi bazat 99% pe dialog, filmul integrează trei segmente-pretext sub aceeaşi umbrelă (şi ea tot un pretext) şi anume cartierul Montaparnasse.

Dialogul, deşi semnificativ ca întindere, oferă doar imagini banale pentru tine ca spectator, discuţii insignifiante pentru un eventul nivel de implicare pe care a-i putea-o acorda. Acelaşi lucru stă în picioare când luăm în discuţie personajele în sine: nimic spectaculos, drame exterioare sau interiorizate dar pe care oricum nu ai cum să le asimilezi în doar câteva minute.

În fapt, sunt trei scurt-metraje care converg către acelaşi punct: un film în care 99% se vorbeşte, dar care, în esenţă, doar acel procent rămas contează şi planează deasupra tuturor - lucrurile care nu sunt spuse. În primul scurt-metraj, Sandrine se redescoperă pe sine prin intermediul surorii, după o schimbare bruscă de program, renunţând la film, şi ajungând la o simplă cafenea. De la fereastra cafenelei, Sandrine vede o doamnă aşezată pe treptele gurii de metrou. Este nespusul! Este expresia gânduriloe protagonistei despre cum va fi când "se va face mare", o soartă ridicolă mână în mână cu starea de anxietate pe care, ulterior, o va dezvolta şi în faţa surorii. În cel de al doilea segment, ex-socrul şi ex-ginerele se reîntâlnesc pentru a depăna amintiri. Nenumărate alte personaje prind viaţă prin discuţia lor, totul culminând cu aducerea unei vechi camere de filmat, în care sunt imortalizate o sumedenie de amintiri.

Dacă în primul segment, aveam prezentul ca fereastră de proiecţie a viitorului - anxietatea - Sandrine - femeia de la metrou, în cel de al doilea segment avem prezentul (starea de fapt) ca treaptă evoluată a trecutului - camera de filmat - ginerele - mutarea la Nantes. În cel de al treilea segment, Leïla îşi cunosşte posibilul logodnic într-un pub şi se sărută pe terasa de pe care este trecut cu vederea Eiffel-ul, dar nu şi Roisy-ul aflat în vecinătate ("este un du-te vino infernal") - modul personal al regizorului de a spune că povestea se termină cu un final happy.

În primul segment, protagonista avea nevoie de o schimbare radicală şi urgentă, în cel de al doilea, ginerele îşi procurase deja resursele pentru schimabarea decisă, în timp ce o dată cu Leïla suntem martorii prodeucerii schimbării. Trei faze diferite, acelaşi amalgam de timpi.

În concluzie, Mikhael Hers merită toată atenţia zic, pentru următorii ani, mai ales că probabil în curând va prinde ochi primul lung-metraj al său, aflat acum în faza de post-producţie (vezi imdb.com).

video
Nespusul

0 comentarii:

comentează-te!