FILM: louise-michel (reg. Gustave de Kervern şi Benoît Delépine, Franţa, 2008)


La NCRR, rulează zilele astea "Louise-Michel" - pentru cine vrea entertainment mental, sonor şi tematic. "Louise-Michel" este una dintre cele mai tulburătoare comedii pe care am dat să le văd în ultima vreme, ştergând urmele dezamăgirii (că am dat banii aiurea!) pe care am avut-o la "Nine" - o obscenitate scumpă! Pe "Louise-Michel" l-am văzut câteve ore mai târziu după ce am subscris pentru "Up in the Air", un film corect legat, dar supraevaluat prin frecvenţa mediatică (şi totuşi, nothing new above the clouds!).

"Louise-Michel" este un amestec de personaje şi umor din Little Britain, de zece ori mai şocant prin absenţa cenzurii - producătorul, departamentul de Legal, CNA-ul - şi un spaţiu mizer gen "Rosetta"... în câteva cuvinte, o solidă demonstraţie de cum o comedie poate să apese atât de multe pedale în acelaşi timp.

Acceleraţia. Filmul ăsta dezvoltă un soi de comedie absurdă, ceea ce face din el un film respectabil fiind noţiunea pe care realizatorii lui "Aaltra" şi-o însuşesc - nici un gag (cu excepţia poate a doar câtorva) să nu fie plasat întru râs, dar să aservescă şi paliere mai înalte ale temei. Câteva muncitoare într-o fabrică de textile află, peste noapte, că firma se închide (sau s-a închis deja). "Merde"... "Putain!"... "Merde!"... "Putain!" Aflate în jurul unei mese, după mai multe discuţii mono-silabice, decid că trebuie angajat un killer profesionist care să le răzbune. Aici intră în prim-plan Louise care se implică în căutarea lui. Dacă în primele minute, cadrele fixe şi lungi trasau aparenţa unui film cu o cadenţă redusă, "Louise-Michel" devine o bazukă automată care ne aruncă continuu scene absurde, dezgustătoare, groteşti - în care comicul devine negru doar atunci când îţi dai seama cine este mama băşcăliilor, pe seama cui se fac bancurile, cui trebuie să îi fie ruşine... ai ghicit!

Louise este o femeie cu trăsături masculine, cu un mers cocoşat, părul sleit şi un parpalac deschis, mizerabil. Ea va deveni un fel de Ioana D'Arc a sindicatelor, a tuturor celor care au rămas fără o slujbă, a tuturor femeilor care s-au simţit agresate sexual de ochii fioroşi şi încinşi ai ajutorului-de-patron, strecuraţi prin gaura cheii, a tuturor femeilor care nu ştiu să scrie sau să citească - "'alcool ? Jamais!". Louise devine preşedintele anarhiei - orice convenţie este încălcată. Benoit Delphine şi Gustave de Kervern transpun imaginea unei societăţi paralizate, în care fiecare constrângere a individului generează degradarea morală în lanţ. Louise este un bărbat deghizat în femeie pentru că după 15 ani de închisoare, numai aşa îţi mai puteai găsi un job - "Care îi va fi sexul? - Depinde de ce va decide patronul!"

Michel este lichidatorul. Un tip dur şi extrem de inteligent - nu şi-a cumpărart nici maşină nouă, deşi şi-ar permite asta, pentru că ştie că cele noi pot fi monitorizate prin satelit. Maximă discreţie! Biroul se află într-un parc de rulote! Este îndrăgostit de colecţia sa de arme criminale, toate fiind produse de inginerul-geniu universal (Poolverde). De fapt, este încă un sărăntoc sociopat care nu poate împuşca nici măcar o potaie, care pentru a-şi satisface imaginarul personal, se milogeşte şi pentru un euro.

Frâna. Deşi are foarte multe referiri la the outside world - atacul terorist din 2001, invazia din Irak, Fondul Monetar - filmul nu îţi provoacă acea silă pe care macrameuirile moraliste ţi-o asigură. Evident, tema ar fi fost o oază de astfel de tentative - expansiunea corporatistă, internaţionalizarea, de altfel miezul capitalismului - dar echilibrată încă de la începutul filmului, când o înmormântare este acompaniată de Internaţionala Comunistă.

Trailer oficial
Detalii despre film

0 comentarii:

comentează-te!