FILM: the imaginarium of doctor parnassus (reg. Terry Gilliam, Marea Britanie, 2009)


Ca naraţiune, "The Imaginarium of..." este un exemplu de "Aşa Nu!". Nu doar pentru că firul narativ este frate cu ambiguitatea, dar se şi poate observa cum moartea unuia dintre protagoniştii filmului a bulversat într-un fel scenariul pus pe hârtie şi posibil cizelat in-house, cu mult timp înainte de startul filmărilor. Schimbările pe drum nu au fost aruncate în oala cu vid, pentru a li se testa efectele. De aici probabil inconstanţa, ambiguitatea acţiunii, identitatea flamboaiantă (expansivă) dar nu elocventă (convingătoare) a personalităţilor din film - iar aici mă refer la Johnny Depp, Jude Law şi Colin Farrel - care au dus povestea mai departe, şi dincolo de oglinda magică în care drogatul Ledger nu a mai avut loc.

Şi cu toate astea, este ceva anume care îţi sare în ochi, în contextul în care nu sunt nici un admirator, nici un cunoscător de fantasy-uri, şi anume doza rezonabilă de real şi imaginar, sau mai bine spus cum magia este camuflată realităţii (sau, mau mult, cu Imaginarium-ul nu este un fantasy). Dr. Parnassus şi asistenţii săi călătoresc într-un teatru ambulant, vânzând iluzii şi magii într-o Londră a zilelor noastre, printre junkies clădiri părăsite şi peisaje foggy care îţi aduc aminte de "The Cook, the Thief, His Wife and Her Lover" (Peter Greenaway, 1989) . Parnassus, în urma unui pariu cu Satana reuşeşte să guste pe deplin viaţa eternă, însă acum regretă că este nemuritor. Prin asta, Terry Gilliam abordează un discurs profund biografic, înfăţişându-se drept un bătrân care a sperat la eternă memorie, dar care nu îşi mai poate găsi locul în noua lume. Tony este cel care va veni cu ideea de a reînnoi scenografia, cea în care Doctorul stă pe un butoi împins de o scenă rulantă. Promisiunea rămâne: fiecare spectator va avea ocazia de a trăi o clipă de magie, în care cele mai ascunse dorinţe vor prinde formă dincolo de cortina argintie. Însă spectatorul este unul care şi-a pierdut interesul: filmul începe chiar cu amplasarea teatrului mobil în faţa unui club de noapte, dar, spre deosebire de interesul colosal pe care îl atrăgeau negresele de 120 de ani din proaspăta Americă, puştanii alcoolici văd totul ca pe o perfectă şansă de băşcălie ("Ce ţâţe mişto ai!").

Trailer oficial
Detalii despre film

2 comentarii:

  1. Ba eu cred ca nea Terry a reusit sa gestioneze destul de bine situatia fiind salvat de axul zig-zag-uit al povestii, imaginatia n-are nevoie de piloni stabili ca doar d'aia exita sora ei vitrega ratiunea :P

    RăspundețiȘtergere
  2. ehei, ai şi tu dreptate, dar "the imaginarium" nu este un film experimental, vreun eseu. are pretenţia de a spune o poveste cu un început şi un sfârşit, ori plotul are foarte multe deficienţe - una este ca filmul să-ţi vorbească despre natura imaginaţiei (now and then, dacă vrei) şi alta să îţi creeze un mediu anume ca să înţelegi din afară totul. mai pe româneşte, mă terry fă glume, dar lasă-ne şi nouă nişte portiţe de interpretare. în unele cazuri a reuşit. în cazul altora, cel puţin pentru mine, treburile nu mai sunt clare. au fost doar scene haotice pe care dacă le pui logic cap la cap (logica filmică, nu cea a realităţii) nu se mai pupă. :)

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!