FILM: agora (reg. Alejandro Amenábar, Spania, 2009)

Sursa imaginii: cinemagia.ro

"Agora" nu este un film despre creştinism, nici despre revoltele în vremurile antice, nici despre vreo iubire marca Sienkievicz, întoarsă de această dată. Toate astea pot fi înlocuite în multe alte contexte, sunt interşanjabile, neafirmându-se drept elemente sine qua non ale povestirii de faţă. În locul creştinilor putea fi oricare altă mişcare sectară, iar în locul Alexandriei puteam merge în oricare colţ al lumii (teoretic!).

Mulţi s-au grăbit să arunce o aură de intenţionalitate asupra filmului lui Amenábar nemeritată, spunându-se că ar fi anti-creştin, absurd, meschin, părtinitor. Pentru mine, o astfel de remarcă este una normală dar uşor pripită (şi chiar deloc originală) ducându-mă cu gândul la ţaţele habotnice cu basma în cap care intră pe uşa bisericii din cartier şi pupă tot ce prind, care în mod cert, vor fi intrigate şi de film. E cert! Anticreştinismul, ateismul sunt pe val iar "producătorii" de cultură exploatează aviditatea unora. Paradoxal, filmul lui Amenábar poate fuziona cu un astfel de curent şi poate produce un click în mintea multora - ceea ce s-a întâmplat de altfel - dar asta nu înseamnă că regizorul spaniol a avut în intenţie găsirea unei portiţe facile pentru a-şi rezolva filmul. Dacă îl interpretezi doar de la suprafaţă, "Agora" e un film previzibil, cu un nucleu atât de uzitat încât nu mai era nevoie de încă un film: politeismul versus creştinismul (pentru mine, un politeism reformat!) - mişcare care, dacă ar fi stat în picioare, ar fi semnat decretul de îngropăciune al lui Amenábar.

Dacă vrei să priveşti adevărata faţă a filmului şi să îi descoperi tema, trebuie negreşit să faci abstracţie de locuri, nume, grupări. Alexandria, creştinii, parabolanii, evreii, locuitorii politeişti, Hipathia însăşi - toate au o valoare generică şi care prind aici o identitate cu un echivalent în istorie doar în numele unei convenţii. Ceea ce face Amenábar este să ilustreze, folosindu-se de toate mijloacele, o adevărată teorie sociologică a puterii şi implicaţiile sale asupra evoluţiei umanităţii.

Puterea. Originalitatea lui Amenábar şi puterea sa de a vedea în ansambu constă în faptul că redirecţionează (aş spune reinvetează, dar, totuşi, nu cred că a ajuns până acolo) filmo-drama istorică, în care un erou al timpurilor acelea trebuie să se remarce obligatoriu, luând forma unui titan care 30% din film trebuie să se lupte cu Răul. În producţia spaniolă, Puterea nu este întruchipată de un colos curajos, ci mai degrabă, ia naştere fie din haos, fie ca o reacţie la haos. Puterea este turma ("Proşti, dar mulţi!"). Puterea are minunate şi multiple feţe, de la hainele mizerabile şi dinţii cariaţi din gurile împuţite, până la mirosul de papirus.
Ca să fiu mai clar, Amenábar expune trei tipuri de putere a căror principii aflate în conflict generează modificări ale istoriei. Creştinii, pe de o parte, sunt mânaţi de o putere carismatică - acel lider care împinge chiar la acte grosolane de fanatism. În spatele uşilor înalte ale Bibliotecii, avem puterea tradiţională (conservatorii închişi în propriia lor societate) pentru ca Hipatia să integreze puterea raţională (în sens kantian), puterea legitimată de cunoaşterea raţională conjugată prin intermediul cunoaşterii prin experienţă. Acest conflict tripartidic serveşte, spuneam, drept expunere pentru adevărata temă a filmului şi anume non-liniaritatea istoriei în raport cu progresul uman, moment raportat la contextul istoric propus de Amenábar, venirea epocii întunecate în Europa uşor uşor creştinată, în care începe să se înfiripe afirmaţia cum că nu este bine să îndoi vinul tare al cuvântului lui Dumnezeu cu apa raţiunii.

P.S. 1: Gagica de pe poster nu m-a convins (dar nu e vina ei, ci a regizorului).
P.S. 2: Aţi văzut pata de sânge de pe cameră? Vechiul Amenábar (din Tesis) trăieşte!
P.S. 3: Câteva sute de ani, creştinii din zonă sunt "atacaţi" de musulmani. Dacă "Agora" ilustra momentul ăsta istoric, filmul devenea unul anti-musulman?

Pagina oficială a filmului
Go@ cultitudini.net

4 comentarii:

  1. Da, vazut pata de sange :).

    RăspundețiȘtergere
  2. Da, am vazut pata de sange de pe camera...rezoneaza cu o alta ceva mai incolo;)) in ceea ce priveste exprimarea usor abstracta "non-liniaritatea istoriei în raport cu progresul uman" sesizez un oarecare paradox hegelian poate ai putea dezvolta mai mult ideea :P

    RăspundețiȘtergere
  3. @ mr. richie: ;)

    @ adina: deci... eu cea de a doua pată nu am mai prins-o! probabil că mă gândeam la Tesis. cât despre Hegel, cât crezi că poate duce şi un sărman om care îşi scrie postul în pauza de masă? ;) Dacă voi cădea iarăşi în capcana cuvântărilor abstracte?

    RăspundețiȘtergere
  4. Mi-a placut foarte mult acest film. Il puteti gasi si pe filmehd.net.

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!