FILM: yella (reg. Christian Petzold, Germania, 2007)


Aveam filmul ăsta pe limbă de ceva vreme. De faptul că pe regizoru' Petzold îl găsesc destul de interesant, deşi nu prea se vorbeşte de el, cred că am mai spus şi cu altă ocazie.

Neamţu' are o mică obsesie - interesantă de altfel - de a lega problemele intime ale fiinţei cu sistemul macro- în care îşi duce existenţa. Dacă de când lumea este exploatat spiritul de turmă şi alienarea prin confundarea cu ea, Petzold vorbeşte franc despre relaţia dintre sistemul economic şi problemele identitare, de familie sau prietenie. Topindu-le în subiecte variate, tema este cam aceeaşi: lupta acerbă pentru supravieţuire într-o Germanie capitalistă, după căderea Zidului.

Gândirea lui Petzold este cea a un stângist veritabil, în sensul că aruncă un ochi asupra unor drame variate a unor oameni de tot felul. Dar atitudinea sa nu este una exploatativă - să arătăm copii mâncând din pubele doar pentru a avea un efect melo-dramatic - ci se centrează pe oamenii (să le spunem) veritabili. În sensul ăsta, ce spune cineastul nu este ceva nou, dar destul de interesant când iese din gura un regizor de film: "Când te dai jos din avion, vezi dintr-odată multă mişcare printre oameniI de afaceri şi turişti, care îşi scot mobilele şi aleargă ca nebunii după vreun taxi, care trântesc uşile ca şi cum ar vrea să spună "suntem mobili!". Dar, dacă arunci o privire mai atentă, vezi cum toate aeropOrturile seamănă între ele, cum toate au câte un Burberry, un magazin Rolex, unul Bulgari, şi cum fiecare are cu el o sticlă de apă de 2 litri, toţi sunt fie la costum, fie poartă ceva mai lejer (...). Deci pe de o parte vorbim de o supra-mitologizare a ideii de mobilitate, care în publicitate ia forma unor cadre scurte sau maşini ce se mişcă pe repede înainte; pe de altă parte, cu cât mobilitatea este mai bine reprezentată în cinematografie sau cerută de clipurile publicitare, cu atât mai puţin ea există cu adevărat." Ceea ce încearcă el să sugereze este faptul că oamenii sunt pângăriţi, condamnaţi la mişcare, la o formă de flexibilitate pe care trebuie să şi-o asume în societate dar unde aspectele neconforme sunt îngropate şi locul fiind luat de un anume conformism (travestit în ceea ce azi am percepe drept diversitate).

Petzold leagă observaţiile de mai sus cu o anume formă de singurătate în sensul că individul trăieşte iluzia libertăţii - sunt o persoană activă!, stau 12 ore la birou şi citesc toate cărţile de self-improvement! - dar punctele de referinţă sunt aceleaşi, un fel de zid mascat de o iederă, care nu îţi dă voie să vezi şi printr-un alt tip de lentilă (nu, nu mă refeream la ochelarii lui "asl/pls" - ăl de se vroia Brando!). Deşi nu am văzut foarte multe filme la număr de Petzold ca să am totuşi o vedere de ansamblu, au fost 3 pe care le-am savurat, "Gespenster" - despre care vorbeam acum ceva vreme, acest Yella (2007), cumva triumfător la Berlin, şi "Jerichow", deşi mult mai slab ca amplitudine a naraţiunii, dar poate cel mai relevant pentru marca dominantă a regizorului german şi cu o imagine de invidiat.

"Yella" nu este un film-fenomen, dar este unul bun. O (nu ştiu cât de stimabilă) doamnă/ domnişoară care are onoarea de a-i fi indexate opiniile pe liternet.ro considera filmul un fel de bullshit (ceea ce este o opinie) dar argumentarea din păcate era guvernată de impulsuri prosteşti, spunând că e plin de zecimale, cifre de afaceri, balanţe contabile fără să se prindă care e faza! Mă simt ruşinat de ruşinea ei, îmi dau pălăria jos şi recomand ca înainte să meargă la Berlin la mâncat de seminţe, să mai pună mâna şi pe o carte care să înţeleagă "balanţele de plăţi cu balanţele unor relaţii nu se ştie de ce similare"!

Ca formă a istorisirii, pelicula ia forma unui flashback prelungit aruncând o notă de incertitudine asupra poveştii. Acţiunea s-ar rezuma aşa: Yella îşi părăseşte micul oraş pentru un nou job. Asta intervine pe fondul despărţirii de bărbatul-afaceri-ratate de care încearcă să se debaraseze complet. În marele oraş, primeşte o nouă decepţie la aflarea veştii că a fost anagajată într-o companie de renume, dar pe cale de dispariţie. Cazată într-un hotel, îl cunoaşte pe Philipp cu care intră într-un fel de parteneriat profesional de ocazie.

Fiecare dintre cele trei personaje sunt interesante ca abordare, oferind o perspectivă triplu-faţetată asupra unei teme extrem de actuală în Vestul de astăzi: independenţa pe care orice individ este încurajat să o câştige în sociatate, raportul cu autoritatea şi succesul economic-himeră. Ben, soţul părăsit, este capitalistul ratat. Încă mai aşteaptă să tragă un avantaj economic de pe urma deschiderii unui aeroport local. El este individul care nu are o deschidere prea largă către relocare, regăsirea unui alt drum, nu este flexibil deşi aparent, declară că va renunţa la afacere şi va reveni la munca de electrician. Philipp este caracterul opus: el trage foloase de pe crusta maladivă a capitalismului, un şmenar "cu şcoală" să îi spunem, care negociază la rece împrumuturi financiare. Ştie al dracului de bine legile comunicării non-verbale (scena din maşină, în care îi ţine o astfel de lecţie lui Yella, este magistrală), şi nu se simte deloc în largul lui atunci când pierde controlul şi intră pe un alt segment diferit de cel al cifrelor.

Yella este personajul de tranziţie. Devine pionul principal în filmul lui Petzold tocmai pentru că expune omul care se confruntă cu legile "libere" ale capitalismului, şi este nevoită să treacă peste decepţiile curente şi a-şi satisface nevoile imediate. Este flexibilă dar nu renunţă la formalismul existenţei - viaţa de familie - decât atunci când observă că este ultima scăpare. Se reintegrează, dar aici intervine mâna regizorului-scenarist care leagă natura asfixiantă a vieţii libere cu pornirile sinucigaşe ale noilor monştrii.

Iar în încheiere, din cuvintele regizorului, cu dedicaţie: "Iar acest tip de solitudine nici măcar nu a fost studiată. Din acest motiv mă calcă pe nervi road-movie-urile în care oamenii îşi doresc să mai vadă pentru ultima dată marea, sau filmele cu oameni cu handicap aflaţi pe patul de moarte. Acestea sunt motive tipice pentru secolul al XvIII-lea sau al XIX-lea".

Notă: Nina Hoss, una dintre preferatele lui Petzold, a câştigat la Berlin premiul pentru cea mai bună actriţă, astfel, o contabilă învingând o Divă, şi pe admiratorii-de-dive de asemenea. Ha!

Trailer oficial
Detalii despre film
Interviul original

2 comentarii:

  1. Foarte misto recenzia, vreau sa vad filmul..doar de-as avea timp destul ca sa le vad pe toate care am de gand..de Jerichow am auzit dar n-am vazut nimic de Petzold..

    RăspundețiȘtergere
  2. Hai fă o excepţie. Lasă altele şi pune-l pe listă, unde va în faţă. Să înţeleg că nu ai văzut nici...

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!