FILM: coeurs (reg. Alain Resnais, Franţa, 2006)

Atunci când m-am gândi să fac câteva însemnări despre acest film, intenţionam să am o atitudine mai detaşată şi eventual să fac o mică incizie just for the fun. Mi-am dat seama, apoi că Resnais se ia foarte în serios iar prin degajarea pe care mi-aş fi impus-o, nu aş fi făcut decât să trec cu vederea esenţa. Pentru că acest "Coeurs" e remarcabil din câteva puncte de vedere.

"Coeurs", al cărui titlu comercial a fost adaptat în România drept "Inimi" (o traducere complet, complet nefericită din păcate) se înscrie în perioada cinematografică în care Resnais cochetează cu teatrul pur, conturată cu precădere cred, undeva după franc-englezescul "Smoking/ No Smoking" (1993). În acesta din urmă menţionat, regizorul francez trasa un fel de exerciţiu de imaginaţie născută dintr-o admiraţie pe care însuşi Resnais o exprima faţă de modul de viaţă al vecinilor insulari. Exerciţiul presupunea recrearea la nivel scenografic a unui mic spaţiu rural, tipic englez, în care decorurile de fundal aduceau din naivitatea muzicalurilor interbelice sau a producţiilor siropoase hollywood-iene. Totul se petrecea într-un fals plein-air, de pe terasa familiei Teasdale zărindu-se de exemplu în depărtare conacele burgheze încadrate de vastele câmpuri înverzite.

În "Pas sur la bouche", nu la fel de reuşit ca memorabilitate, dar tot cu aceeaşi inconfundabilă Sabine Azéma (şi cu 10 ani în plus în buletin), Resnais redefineşte iarăşi spaţiul filmic anagajând drept spaţiu de desfăşurare, o casă pariziană, dar cu evidente trimiteri către design-ul colonial târziu, englez. Plein-air-ul în mod categoric nu se face prezent.

În "Coeurs" însă, Resnais continuă manifestarea interesului pentru aducerea elementelor teatrale în discursul filmic, dar într-o manieră mult mai subtilă, pretenţioasă şi cu mult mai provocatoare în comparaţie cu peliculele la care am făcut referire anterior. Regizorul exploatează o matematică a spaţiului interior-exterior, în care plein-air-ul nu există, dar este prezent în orice colţişor al filmului. Un Paris acoperit de zăpadă, în care ninge în continuu, trece dincolo de pereţii reci şi ferestrele neaburite ale încăperilor în care acţiunea este plasată: un birou turistic cu ferestre largi întrezărindu-se forfota sau imobilitatea oraşului, câteva apartamente împietrite care îşi aşteaptă chiriaşii, interioarele reci şi suflete împietrite, pe care şi neaua continuă să nu se topească.

O atmosferă onirică în care fiecare personaj îţi este reprezentat într-o atmosferă conflictuală, două câte două, fiecare trăind în propriul său balon de săpun. "Coeurs" vorbeşte despre oamenii care încearcă să scape de un anume formalism al individului, aşa cum societatea îl impune, oferind o imagine şi asupra tarelor personalităţii lor: "fostul" ofiţer de armată care visează la un apartament cu o cameră numai pentru biroul său, Charlotte care între două rugăciuni, 3 precepte biblice şi sfaturi de viaţă, mai înregistrează şi câte un număr de striptease în continuarea unei emisiuni ecumenice, etc. Însă aceste "defecte" nu sunt taxate de Resnais, nu sunt prezentate drept semne ale unor deficienţe morale, ci mai degrabă ele par a fi blamate atunci când nu sunt exteriorizate. Între fiecare personaj, conflictele nu se rezolvă sub un ton de transparenţă, ci întotdeauna este interpus un canal care să arunce o lumină-mască. Gaëlle îl cunoaşte pe Dan în mod ironic printr-un anunţ la mica publicitate, iar barul de noapte de la subsolul hotelului aruncă o lumină roşie-violet stridentă care încălzeşte un spaţiu lipsit de erotism (aici are loc şi discuţia finală dintre cei doi foşti iubiţi). Charlotte (Sabine Azéma) se înregistrează dansând lasciv, înmânându-i colegului de birou casetele pe care acesta le soarbe seara pe canapea, după ce sora pleacă să se întâlnească cu "fetele". De fapt, este modalitatea prin care Charlotte o identifică pentru a vorbi despre dorinţa sa de a fi privită, admirată sexual, dar pe care nu are cum să o expună în mod natural, intrând în conflict cu imaginea femeii credincioase. Pe de altă parte, este contrariată făcând-o pe mironisiţa când Lionel o sărută brusc iar în incinta biroului imobiliar, o discuţie între cei doi are loc prin geamul care le separă birourile, sau atunci când face pe dădaca, îşi parchează maşina la colţul străzii pentru a nu da de bănuit vecinilor.


Ochelari de soare

Cum spuneam, "Coeurs" este extrem de îngăduitor cu duplicitatea ego-urilor, dar blamează canalele-hibrid prin care acestea ies în lume.

Trailer oficial
Detalii despre film

0 comentarii:

comentează-te!