FILM: une affaire de femmes (reg. Claude Chabrol, Franţa, 1988)


Pe 12 decembrie, anul acesta, lui Isabelle Huppert i-a fost acordat de către Academie Europeană de Film un premiu pentru întreaga sa carieră.

"Je vous salue Marie, pleine de merde. Le fruit de vos entrailles est pourri." ("Ave Maria, plină de căcat. Putrezit e rodul pântecului tău.")... cu replica asta se termină filmul, vorbe auzite din gura lui Marie Latour, poate unul dintre cele mai frumoase personaje pe care Isabelle Huppert le-a întruchipat. Probabil unul dintre cele mai bine jucate roluri din agenda personală a actriţei franceze, transpus într-un context extrem de delicat - politic şi istoric - de care Claude Chabrol, slavă Domnului, se achită în mod cinstit.


Un context sensibil. Filmul este plasat în perioada de ocupaţie nazistă a Franţei, în ceea ce istoric se numeşte "Regimul de la Vichy". Abordarea tematică este de două ori dificilă pentru Chabrol - pe de o parte, prin expunerea contextului istoric faţă de care regizorul francez se arată responsabil prin trasarea atât a umbrelor cât şi a luminilor; pe de altă parte, prin construirea unui personaj rezonabil, prin transpunerea atât a tarelor cât şi a dramei feminine, fără a cădea în patima idealizării sau a desfiinţării totale.

Franţa lui Pétain se vroia a fi un spaţiu al regăsirii valorilor catolice (aspect doar proclamat), în care cele trei clasice principii de guvernare deveneau subit "Travail, Famille, Patrie" în concordanţă cu puternice accente xenofobe şi antisemite. Cei 4-5 ani de "regim" reprezintă pentru istoria Franţei un interval de timp ruşinos, catalogat drept moment în care autoritatea a pactizat cu inamicul. În acest context, se remarcă Marie (Isabelle Huppert).

Lupta pentru supravieţuire. Marie este o femeie neinstruită locuind într-una dintre mahalalele din Cherbourg. Îşi ajută una dintre vecine să avorteze, pentru a realiza pe parcurs că poate face destui bani din asta. Impulsul nu este unul dat de responsabilitate, deşi putem suspecta personajul lui Chabrol de un anume "partizanat" feminin. Impulsul este unul determinat de nevoile imediate. Cu banii strânşi, reuşeşte să se mute într-o casă mai spaţioasă în care copiii nu mai sunt nevoiţi să doarmă în "patul mic". Pe parcurs, închiriază unei prostituate o cameră, rezonând la nevoia acesteia de a supravieţui, aşa cum face ea însăşi.

Marie Latour este un personaj complicat. Avorturile erau în acea vreme interzise iar cu toate acestea, sub o anume inconştienţă dată practic de o auto-izolare faţă de sistem, înţelege nevoia fiecărei femei de a se elibera din chingile unui raport dur în care bărbatul este vioara principală. Nevoile imediate sunt compensate prin pasiunea pentru muzică. Doreşte să câştige bani nu doar pentru a hrăni toate gurile (unde se adaugă şi cea a bărbatului) dar pentru a-şi satisface şi o nevoie personală, sensibilă, aceea de a lua lecţii de muzică.


Compromisul.
Este interesant să privim sursa şi natura pactului cu Duşmanul. Compromisurile pe care Marie este nevoită să le facă sunt, la nivel general, determinate de contextul istoric. Naziştii şi oamenii lui Pétain nu sunt blamaţi în "Une affaire de femmes" pentru ceea ce sunt - un generator permanent de ură şi frică, cenzură şi teroare - ci mai degrabă pentru ceea ce îl determină pe omul de rând să facă. Avortul este interzis de lege iar legea este depersonificată, ea nu se pliază pe înţelegerea cauzelor care l-au determinat pe individ să comită "ilegalitatea", având doar funcţie normativă şi nu şi o latură perfectibilă. Mai mult, Marie răspunde din nou nevoilor imediate prin apelarea la un "trădător", pentru a-i face rost de un loc de muncă bărbatului său. Trădătorul, la rândul său, nu este unul dedicat - nu este animat de convingerea că nazismul este sursa adevărului şi dreptăţii - ci mai degrabă este o formă de adaptare întru supravieţuire.

Plecând de la o atmosferă demnă de romanele lui Zola, cu pereţii scorojiţi şi trepetele mizere, culorile palide şi slinoase, trecând prin momente exaltante şi interioare mult mai prietenoase, Chabrol creează un personaj rece care te intrigă, naiv ("Rachel nu poate fi evreică. Mi-ar fi spus asta!") care te face să zâmbeşti. Pe final, Marie se pregăteşte de confruntarea finală, cu marele călău pe care fiul lui Marie îl admira pentru că "poartă chestiile alea pe cap şi nimeni nu îi recunoaşte".


ExtraInfo: În cadrul uneia dintre proiecţiile filmului din Paris, în anul 1988, o bombă explodează în sala de cinematograf. Actul a fost revendicat de o grupare catolică fanatică, intrigată de subiectul filmului. Probabil că acuzatorii nu au văzut nici măcar un strop din "Une affaire de femmes".

0 comentarii:

comentează-te!