FILM: le concert (reg. Radu Mihăileanu, Franţa, Belgia, România, 2009)

Ultimul film al regizorului francez, de origine română, Radu Mihăileanu, este o comedie bună în termeni comerciali. Are toate ingredientele pentru a mulţumi pe oricine îl urmăreşte.

"Le concert" este fiert bine în mult comic de situaţie şi limbaj, asezonat fiind cu o relaţie (la graniţa patetismului) artistico-fină dintre o tânără violonistă franceză şi un mare dirijor rus. Prima secţiune din film este dedicată condiţiei artistului rus care ia forma unor epave artistice, huiduite de un regim reinventat. Marele dirijor al Balşoiului "de pre vremuri" este blestemat de sistem să devină un sărman om de serviciu după ce, cu multe zeci de ani în urmă, se războia cu intenţia Partidului de a elimina din orchestră agenţi periculoşi precum evreii. Hotărât să dea lovitura, în amintirea marelui concert care nu a avut loc niciodată, Andreï Filipov (Aleksei Guskov) trebuie să reunească vecehea orchestră, unde membrii ei se ascund prin cotloanele Moscovei împărţindu-şi viaţa (resemnaţi) cu ocupaţii degradante. Comică, dar în acelaşi extrem de relevantă pentru economia filmului, este scena în care vizitând un bătrân evreu, din ex-orchestra, reacţia acestuia la deschiderea uşii este "Uite, este omul care i s-a opus lui Brejnev!".

Din mixul de clişee interculturale, se remarcă o scenă superbă în care, invitaţi la nunta unui mogul moscovit, are loc un monolog strident şi pasional al nevestei lui Filipov (jucată de Anna Kamenkova). Este una dintre cele mai frumoase scene din film, care ne vinde, în altă ordine de idei, pontul pentru o decodare a laturii ceva mai pretenţioase a creaţiei - Filipovna este vocea disperată a artistului care este condamnat la tăcere. "Arta este adevăratul comunism" vom auzi ceva mai târziu, acolo unde armonia chiar se întâmplă.

Adaptabilitatea evreului este un motiv reluat în filmele lui Mihăileanu iar nici aici, ei nu vor scăpa de pensula groasă a regizorului. Aici, se întâmplă chiar un fapt şi mai obscen - alăturarea lor cu ţiganii. În aeroport, bătrânul evreu este întrebat de ţiganul care producea paşapoarte la minut, dacă nu vrea o viză şi pentru Maroc, "clientul" avansând ideea că nu doreşte aşa ceva pentru că acolo nu are "prieteni".

Mélanie Laurent (26 de ani) are o prezenţă mult mai consistentă (şi cu mult mai complexă decât în "Inglourious Basterds", şi cu mult mai matură decât în "Je vais bien, ne t'en fais pas"). Despre împreunarea artistică întru armonie nu voi spune nimic. Nu ştiu dacă a fost lozul câştigător. Mai aşteptăm...

Şi nu uitaţi... "Je vous baise chaleureusement", "n'est-ce pas"?

Trailer oficial
Detalii despre film
Pagina comercială a filmului

2 comentarii:

  1. l-am vazut si eu aseara, intr-o sala cu 5 oameni (restul erau la 2012, banui :))
    fata de train de vie mi s-a parut mai ... nefinisat, tusele cam groase, umorul mai putin subtil, lacrimile mai putine...
    dar pana la urma m-am bucurat de o poveste bine spusa, pe o muzica superba si cu o franceza delicioasa; o experienta placuta, n'est-ce pas?

    RăspundețiȘtergere
  2. he, he

    da, probabil că erau toţi la 2012. :)) Eu l-am văzut la Studio într-o sâmbătă dimineaţa şi surprinzător, era cam jumătate de sală plină.

    da, şi eu am avut impresia că este cu mult sub "Train de vie". reţinerea mea este legată în special de final - concertul - mă încearcă o senzaţie de... să îi spunem glonţ care îşi reatează ţinta.

    dar per ansamblu, filmul este plăcut la vedere şi la auzire.

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!