FILM: faut que ça danse! / amor dansant (reg. Noémie Lvovsky, Franţa, 2007)

Ce se întâmplă atunci când te "joci" cu noţiunea de familie "conformă"? Iese, evident, un scenariu plăcut (cel puţin, în cazul acesta!). Iar când se bucură şi de suportul unor actori încântători, filmul, văzut într-o Patria surprinzător de animată, devine o comedie binevenită.

Un bătrân care decide să îşi caute o consoartă după ce cu 20 de ani în urmă divorţase de nevastă. Nevasta care este comic de inutilă pe parcursul filmului (dar probail că trebuia să aibă mai mult de o oră). Negrul care o îngrijeşte pe bătrâna convertită la un fel de sectă orientală, al cărui râs automatizat te duce cu gândul la imaginea unor măşti africane comice. Fiica care trăieşte cu convinegerea că nu este gravidă, până ce plodul îşi face simţită prezenţa - şi soţul, care deşi nu apare specificat, are un aer magrebian.

Dincolo de toată comicăria mai mult sau mai puţin facilă, este ceva care mi-a atras atenţia în mod deosebit. Am văzut că în ultima vreme răstălmăciri pe marginea istoriei naziste care au suscitat interesul, fie că vroiau o răzbunare evreiască simbolică, fie că ele constituiau acte ce surveneau unei lehamite de istoria tulburătoare. A se vedea noul Tarantino, sau absurdul lui Dany Levi din "Mein Führer". Şi în "Faut que ça danse!" apare o astfel de trimitere (ironia, presupun că nu trebuie să o detaliez). Salomon (!!) Bellinsky, bătrânul însingurat, îndrăgostit de dans, îşi dezvoltă o poveste aiuristică despre cum l-a omorât el pe Hitler, stând ascuns sub pat. Apare chiar o porţiune animată, în care Hitler (un mic diavol pe care oricât de mult ai încerca să îl pişti cu toporul, se multiplică precum celulele) râde isteric şi macină visele. De fapt, Salomon este afectat tocmai de cruzimea războiului prin care a trecut şi suferă în numele întregii comunităţi evreieşti pentru că nici măcar unul dintre ei nu a răzbătut în a pune capăt tiranului.Totul este transferat într-un registru comic, totuşi.

Mai mult, pentru Salomon este cu atât mai fascinantă vizita la Muzeul de Istorie a Parisului, acolo unde, cu un cearşaf din patrimoniul locului, se îmbracă precum un tribun în togă, culege o sabie expusă şi descoperă un tanc utilizat în cea de a Doua Conflagraţie Mondială, al cărui interior îl explorează curios.

Trecând peste incompatibilitatea dintre povestea cu Hitler străpuns de cuţit şi vârsta lui Salomon, ideea este savuroasă.

Spre finalul filmului, problemele de editare sunt mai evidente, din păcate. Sunt scene care nu mai urmăresc nicio logică. De exemplu, în scena în care Violette (Sabine Azéma) îşi caută telefonul aruncat prin casă.

În rest, îl recomand cel puţin pentru o porţie de râs în cascadă!

Trailer oficial
Detalii despre film

Sursa imaginilor: cinemagia.ro

0 comentarii:

comentează-te!