FILM: süt / lapte (reg. Semih Kaplanoglu, Turcia, Franţa, 2008)

La Popeasca, la cinematograf, am "privit" "Süt". Filmul mi-a dat extrem de mult de gândit, la nivel de metalimbaj, fiind o nestemată. "Sunt de părere că timpul este materia-primă a artei cinematografice" afirma Semih Kaplanoglu într-un interviu, continuând cu puternica sa convingere că cinematografia este cam ultimul bastion viabil de a a exploata aspecte metafizice ale artei.

"Lapte" oferă o viziune subtilă asupra expresiei materiale a timpului. Progresul, transpus în schimbările sociale, este însuşi contextul oarecum istoric în care acţiunea filmului se desfăşoară. Undeva în inima Anatoliei, Yusuf este "băiatul mamei". El se împarte între activitatea de colectare a laptelui, scrisul de poeme în versuri pe care urmăreşte să le publice în reviste obscure şi întâlniri cu prietenul (decăzut artistic) care este nevoit să intre în câmpul muncii, anagajat fiind la o exploataţie minieră din vecinătate.

Tonul filmului este dat de începutul său - o scenă extrem de şocantă, în care o tânără este atârnată cu capul în jos, sub un ceaun plin de lapte fierbând, pentru ca vraciul satului să îi scoată un şarpe care îşi găsise cuib în pântecul ei. Străzile desfundate şi obscur luminate, momentele de meditaţie şi admiraţie feminină dintr-un vechi vestigiu otoman, blocurile moderne din vecinătatea mahalalei, escapada amoroasă (deloc explicit prezentă) a mamei lui Yusuf, şi extrem de intriganta scenă din final, în care Yusuf, resemnat asupra propriei ratări se alătură celorlaţi în mină - toate ţes imaginea unei lumi în tranziţie, în care modernul şi vechiul coabitează. Însă această coabitare este una echilibrată doar aparent. Undeva, în spatele cortinei, modernitatea (dublu-faţetată!) roade puţin câte puţin din magia tradiţionalului (şi alianţele durează până la alegeri! :)). Yusuf se sprijină de un gard de lemn rudimentar dar faţa îi este luminată (ţine neapărat regizorul să ne arate) de neonul public şi nu de lună.


Drama unei Turcii într-o violentă schimbare rămâne doar a fi sugerată în filmul lui Kaplanoglu. Nu acelaşi lucru poate fi spus şi în ceea ce priveşte drama personală a lui Yusuf. Regizorul devine sensibil mai pragmatic tratându-şi personajul mult mai factual. Toată energia sa regizorală se concentrează în a-şi exploata personajul, rezultatul fiind o magnifică dramă interioară. Spuneam că progresul este câmpul de bătaie între vechi şi nou, pe toate palierele - relaţia omului cu trecutul şi, implicit, istoria; natura relaţiei dintre capul de familie şi ceilalţi membri; maturizarea unui tânăr şi o nouă raportare obligatorie la sens prin responsabilizare; condiţia femeii în comunitate; mutaţiile survenite în tabela de valori.

Prins în această coabitare, Yusuf începe uşor să se simtă înstrăinat. Înţelege că societatea în care trăieşte este (încă) una patriarhală - o lume în care poezia nu se pretează ba dimpotrivă, el trebuie să îşi arate puterea de a decide şi de a-şi susţine mama. Plecat la Izmir pentru controlul medical presupus de o eventuală înrolare în armată, Yusuf primeşte o primă lovitură. Bolnav, el este respins şi condamnat astfel să rămână la vatră. O a doua încercare de a atrage admiraţia mamei este şi ea sortită eşecului. Într-o încercare laşă de a-l ucide pe cel cu care mama are o relaţie amoroasă ascunsă, el va prinde Peştele cel Mare. Însă mama nu este uşor de impresionat. Eşuând în cele două tentative, tânărul turc se resemnează.

Sursa imaginilor: allocine.fr

"Süt" este o frumoasă descoperire pe anul acesta.

Trailer oficial
Detalii despre film

3 comentarii:

  1. Multumesc pentru comentraiul tau!
    E firesc ca opiniile sa fie impartite, nu astept ca toata lumea sa imi impartaseasca gandirea. PCand am vazut Sut, sala nu era arhiplina, ba din contra - chiar la polul opus! Am fost prima ajunsa si aveam impresia ca voi ramane si singura. Prea departe de realitate n-am fost, iar filmul a starnit murmure de nemultumire. Valoros sau nu, premiat ori ba, nu mi-a facut o impresie extraordinara.. poate numai un film dintre multele care nu mi-au inspirat nimic!
    Vizionare placuta si sa ai parte numai de filme "suculente", la care sa merite cronicile ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. ei uite că mie mi-a inspirat ceva filmul... nu ştiu ce premii a luat cât de bine a fost primit(sper că ai citit postul). în primul rând, când mergi la un film, trebuie să ştii că este exact ca la restaurant: sunt restaurante fast-food, sunt tonete, sunt restaurante unde chelnerul te întreabă de 10 ori dacă mai ai nevoie de ceva, etc.

    în mod cert faptul că este "un film dintre multele care nu mi-au inspirat nimic" nu face ca filmul respectiv să fie prost sau bun. este oarecum probabil însă ca respectivul film să fie suprapus de către tine unui alt tip de filtru decât cel care s-ar preta.

    eu unul, când nu înţeleg un film spun că nu l-am înţeles (fie că am un univers informaţional limitat, fie că am fost într-un mood nepotrivit, etc.) dar niciodată că este un film prost.

    RăspundețiȘtergere
  3. şi uitasem să îţi mulţumesc pentru urăti :)) thx for passing by!

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!