FILM: smart people (reg. Noam Murro, Statele Unite ale Americi, 2008)


Prezenţa lui Ellen Page a fost motivul pentru care m-am oprit asupra lui "Smart People", actriţă faţă de care am un interes crescut din momentul "Hard Candy" (2005). Lawrence W. este un profesor de literatură la Universitatea din Pittsburgh. Confruntat cu moartea soţiei cu ani în urmă, profesorul cu barbă cade într-o stare de auto-suficienţă socială tradusă profesional prin lipsa de relaţionare cu studenţii, acceptarea unor compromisuri majore cu editorii literari, iar familial, printr-o lipsă de comunicare bidirecţională cu cei doi copii. Starea de letargie mentală nu este foarte bine conturată, la fel şi rupturile dintre membrii familiei - ambele fiind victimele strategiei regizorale "pe repede înainte". Mai exact, filmul abundă în idei bine închegate, transpuse în personaje potente dar care nu sunt exploatate, fiecare segment fiind extrem de superficial tratat. De aici şi eşecul naturii genului: nu este nici o dramă de introspecţie psihologică, dar nici vreo escapadă romantică.

Fiind primul film al regizorului, tind să cred că a fost victima abundenţei de mesaj creator pe care orice spirit artistic îl divinizează. Un principiu în publicitate este să nu spui niciodată totul. Exportat de aici, Noam Murro nu îl respectă.

Dincolo de aspectele narative ale filmului, mesajul intrinsec este touşi inedit. Smart people sunt spiritele care încă mai poartă din maniera burgheză (enclavă a perioadei coloniale americane). Familia Wetherhold trăieşte într-o casă în "suburbiile linştite" ale Pittsburg-ului care păstrează din stilul burghez multe elemente, în înterior şi exterior. Gătesc jambon după o reţetă franceză strict medievală, sunt anti-republicani şi remarcă lesbianismul fiicei lui Dick Cheney. Ei nu sunt familia tipică americană - toul este împărţit între "We" şi "Them". Intruşii sunt puşi la colţ. La nivel de limbaj, Smart people (Lawrence, Vanessa) delimitează clar graniţa dintre cele două poluri. Fratele, alcoolic, consumator de droguri, ratat pe toate planurile, este identificat drept "the adopted brother" iar Janet (Sarah Jessica Parker) este numită "the doctor girlfriend", şi nu pur şi simplu Janet. Aceste distanţări nu apar o dată, nici de ori ci de zeci de ori în film, adâncind natura egocentrismul intelectual al tatălui şi fiicei în faţa intruşilor:

" - Nu eşti prea veselă, Vanessa!
- Nici tu nu pari prea vesel. Iar tu eşti modelul meu!"

2 comentarii:

  1. ha! mi-ai luat-o înainte. a fost în playlist săptămâna asta, am articulat câte ceva despre el, însă l-am lăsat la macerat. unde o să mai stea, acum că a venit și toamna.

    ideea e că mi-ar fi plăcut să am un prof în genul lui Wetherhold ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. ţine-l acolo. Murăturile bune se scot la iarnă. :))

    Cum adică ai fi vrut să ai un profesor Wetherheld-like?

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!