FILM: home / acasă (reg. Ursula Meier, Elveţia, Franţa, Belgia, 2008)

Isabelle Huppert nu este la prima experienţă actoricească în care personajul ei ilustrează latura întunecată a personalităţii. Dacă în filmul lui Haneke, "La pianiste" intra în pielea unei profesoare care îşi tempera pornirile auto-flagelatoare prin muzică, în "Home" îşi aduce contribuţia în definirea extrem de fină a ceea ce înseamnă pentru fiinţa umană "acasă", conjugată cu nevoia de conservare în mijlocul familiei.

"Home" reprezintă debutul pe marele ecrane ale regizorului elveţian Ursula Meier, propunerea pe lista lungă pentru premiile Oscar. Meier creează o poveste inedită (cel puţin pentru mine) în care confruntă o familie franceză, cu un mod de viaţă semi-boem, cu invazia cu adevărat cotropitoare a oraşului. O familie trăieşte în vecinătatea unei autostrăzi părăsite, la o oarecare distanţă de cel mai apropiat oraş. Asfaltul liber serveşte drept loc de joacă pentru mezinul familiei. Brusc însă, autostrada este redeschisă, punând în pericol armonia familială.

Meritul Ursulei Meier este acela de a îmbina comedia şi drama într-un mod extrem de antrenant. Iar trecerea de la un segment la altul nu se petrece brusc. Redeschiderea drumului supra-populat nu este momentul culminant al filmului , în care personajele trec din râsetele din iarbă la porniri sinucigaşe (doar pentru că nu pot ţine pasul cu schimbarea majoră cu care se confruntă). Dimpotrivă, Meier, prin vocea mamei (Huppert), încearcă să ne inducă ideea că orice om este perfectibil şi adaptabil. Filmul nu este o creaţie speculativ-pedagogică pe teme legate de ecologie. Aparent, poate fi văzut la acest nivel. Una dintre fiice (the smart one!) îşi dezvoltă o serie de instrumente pentru a demonstra efectele nocive ale camioanelor care traversează vecinătatea casei, impune măşti de gaze şi face calcule matematice care servesc drept reprezentare statistică a răului - momente puse totuşi sub aura unui comic delicios. Dimpotrivă, climatul nu este un apocaliptic. Dramele exterioare sunt inexistente. Nu putem vorbi de acelaşi lucru atunci când tratăm fiecare personaj în parte: Mama are o fobie faţă de autostrada vecină şi se izolează în spatele unui zid de beton iar tatăl îşi pierde şi ultima urmă de speranţă punctată cu două escapade conflictuale cu mama - înfrânt de necooperarea dintre conceptul de casă pentru care orice om şi-l însuşeşte (antropologic) şi realitatea-vecină.

Un film de notat.




0 comentarii:

comentează-te!