FILM: che - argentinianul (reg. Steven Soderbergh, Franţa, Spania, Statele Unite ale Americii, 2008)


Întotdeauna am avut o oarecare sensibilitate pentru biografii, monografii şi memorii, fie că ele au făcut obiectul unor cărţi sau şi-au găsit cuibul într-un film. Iar când sunt şi bine realizate... ehey!... motive de admiraţie!

Şi tovarăşului Guevara i-a venit rândul să facă subiectul unui film. În "Diarios de motocicleta" (Salles, 2004) aveam un Ernesto Guevara aventurier, care parcurgea America Latină cu companionul său, filmul, bazat de altfel pe jurnalul său intim, sugerând că acesta a fost momentul de cotitură în maturizarea sa şi întâlnirea cu politica de stânga. În "Che - Argentinianul" (prima parte din perechea completată de "Che - Guerrilla") avem un Che Guevara deja format, o imagine foarte bine conturată şi fără niciun fel de crustă de patetism.

Filmul lui Soderbergh este construit pe trei straturi temporale: momentele din Mexic, din casa Mariei Antonia, în care Guevara şi Castro făceau parte dintr-o celulă clandestină care punea la cale viitoarea debarcare în Cuba; lupta de gherilă din Cuba, şi valurile de prosteste şi gesturi de admiraţie ale miticului Guevara, traduse prin speech-ul din cadrul ONU (din decembrie 1955) pe de o parte, şi interviul cu o jurnalistă americană. Discuţiile dintr-un cadru ultra-cosmopolit dintre Guevara şi Castro sunt reduse doar la câteva linii generale, dar extrem de marcante, culminate cu declaraţia actualului dictator cubanez - "Puţină nebunie nu strică!". Nucleul este dat de activitatea de gherilă din Cuba până la luptele decisive din Santa Clara inclusiv. Debarcarea în Cuba propriu-zisă şi "experienţele" infernale din zona coastei mlăştionoase nu sunt reprezentate.

Soderbergh nu poate fii suspectat nici măcar un minut de ipocrizie. Lumina propusă este una anti-dramatică în totalitate. Un Guevara care stă sub clar de lună şi se gândeşte la nemurirea sufletului ar fi fost pe de-a întregul melodramatică. Consolidarea personajului (del Toro este perfect ca lacrima!) nu se face lucrând cu artificii neverosimile, ci prin tratarea chirurgicală a relaţiilor pe care Argentinianul le dezvoltă cu subalternii.

Acum sunt în aşteparea părţii a doua. Am înţeles că o să apară anul viitor în România.


Trailer oficial
Detalii despre film
Pagina oficială a filmului

Sursa imaginilor: cinemagia.ro

0 comentarii:

comentează-te!