FILM: le libertin (reg. Gabriel Aghion, Franţa, 2000)


Fără a avea pretenţia de a fi o capodoperă a artei cinematografiei, "Le libertin" este plăcut văzului dar mai curând auzului. O comedie a moravurilor şi o farsă trăsnită, i-am spune, dacă ne asumăm rolul pe care scenariul şi regizorul ni-l induc, acela de a nu lua în serios absolut nimic. Şi totuşi, filmul crează o imagine inedită a lui Diderot pigmentat cu un mediu de un real amuzament. Libertinajul personajului principal este pandemic, pare-se că Eric-Emmanuel Schmitt (co-scenaristul filmului) să ne spună. Individualizarea personajelor este cheia filmului. Avem un Diderot cu adevărat libertin, în fapte, vorbe şi gândire; o soţie naivă şi grosolan de amuzantă ("Choco - quoi?"); o baroană, un adevărat mecena al artelor Iluministe (Iluminismul era o a doua Renaştere, pentru ea însă doar o metodă de a-şi legitima pornirile narcomane). Cu toate acestea, actorii care completează povestea lui Aghion sunt Excesul Sexual, Perversiunea şi Hedonismul Grosolan care pe alocuri se metamorfozează în trimiteri la snobismul burgheziei din afara Parisului, care cunoştea pentru prima oară gustul Eliberării de Dogma Papală.

Filmul nu caricaturizează doar Biserica Catolică şi cutumele răsuflate ("Trei Ave Maria şi Dumnezeu te va ierta de păcate" va spune înaltul prelat de la curtea burgeză), dar îl caricaturizează însuşi pe Diderot, eroul Iluminismului. Encicolpedia, care pretindea o nouă Morală, îndepărtată cu mult de Biserică, are o origine dubioasă dacă luăm în considerare omul din condeiul căruia ia naştere. Nu doar că doreşte să definească ce este Moralitatea, dar Diderot se confruntă cu propriul dezechilibru moral care stă să cadă pradă propriului crez hedonist. Miile de "femmes" din a căror fructe se îndoapă precum un porc (comparaţia nu este întâmplătoare), o nevastă demnă de compătimire şi o fiică care îl aduce cu picioarele pe pământ o dată cu confidenţa făcută, aceea că tânjeşte după amorul carnal al unui june de la Curte. Iar de parcă totul nu ar fi fost suficient în dezechilibrul moral al lui Diderot, apariţia lui Madame Therbouche pune gaz pe foc în "compromiterea" iluministului.

Răsuflată pentru unii poate, pentru mine o scenă a reprezentat cireaşa de pe tort. Purceluşul folosit ca animal de companie de către Matroana Casei este tăiat şi înlocuit ulerior cu un papagal vorbitor - metaforă a reformei moravurilor, de la omul care mănâncă "rahat" şi tace la papagalul "liber - gură spartă".

Trailer oficial
Detalii despre film

Sursa imaginii: cinemagia.ro

0 comentarii:

comentează-te!