FILM: kauas pilvet karkaavat / drifting clouds (reg. Aki Kaurismäki, Finlanda, 1996)


Kaurismäki este un anti-erou. Lumea nu se confruntă doar cu marile probleme mondiale – sărăcia, criminalitatea, războaie – ci dincolo de un cadru macro, fiecare dintre indivizi are propria sa poveste a suferinţei. Ochii regizorului finlandez se îndreaptă către acele fiinţe minuscule. Dacă ar fi un regizor care să înţeleagă mai bine magia unui act simplu – filmul bucăţii de pâine pe care un cerşetor ar gasi-o pe stradă - , Kaurismäki ar fi acela. Privirea îi este aţintită către cerşetori, muncitori, către acei oameni aşa-zişi neînsemnaţi, care nu fac evident obiectul unor momente excepţionale cu soluţii pe măsură. Finladezul are ca punct de referinţă Finlanda imediată, amplasându-şi micile epopei în perioada anilor 1960-1970, momente de cumpănă, în care regăsirea identităţii sociale se confrunta cu urmele războiului personal pe care finlandezii l-au susţinut cu vecinii sovietici, frustrarea unui popor care suferă de pe urma celei mai neînsemnate respiraţii în ceafă a matusalemicului vecin de la Est. Oamenii lui Kaurismäki sunt cei care cu 20 de ani în urmă luau parte la Cel de Al Doilea Război Mondial, şi în amintirea cărora se mai simt urmele acelor grele zile. Oamenii lui Kaurismäki sunt cei care se mai zbat încă să îşi găsească drumul.

În 'Drifting Clouds' (vom utiliza varianta engleză a filmului, atâta timp cât nu există o traducere în limba română), eroul este o familie între două vârste care se confruntă cu grave disfuncţii cauzate de problema lipsei locurilor de muncă. Ilona şi Lauri împart viaţa de familie. Confruntaţi cu şomajul – el, vatman în Helsinki, este dat afară în urma unor restructurări ; ea, administartorul unui restaurant, rămâne fără loc de muncă ca urmare a schimbării patronatului. Televizorul cumpărat pe credit este recuperat de către dealer, Ilona caută un nou loc de muncă pentru care trebuie să apeleze în final la o agenţie ciudată de recrutare, găseşte un nou loc de muncă dar nu este plătită. Lauri găseşte un job ca şofer de curse către Sankt Petersburg dar nu trece testul medical (este trecut de 40 de ani).

Filmul începe cu o bucată muzicală a unui pianist negru. Restaurantul în care lucrează Ilona este aglomerat şi voios, în contrast însă cu faţa glacială a protagonistei. Urmează scena din bucătărie – umor negru pur. Bucătarul este un alcoolic în ultima fază care protestează deseori şi se închină stărilor bahice. Ilona intervine dur. Cu o palmă, îl trimite la treabă. Reaşază ordinea din bucătărie. Kaurismäki decide să nu filmeze scena în care Ilona vijelios intervine, dar asta nu ne privează de la auzi zgomotul palmei şi de la a vedea reacţia facială a colegilor.
În această încrengătură de eşecuri şi lecţii dure de viaţă, norii sunt grei şi nu se întrevede soarele. Restaurantul Dubrovnik – trimitere la însorita localitate croată se închide iar o dată cu el Soarele. Închiderea este de fapt intriga întregului film. Va răsări a doua oară Soarele – acesta este întregul nucleu al filmului. Retragerea ultimelor economii din Bancă, Jocurile de noroc la care recurge cuplul (dar nu, nu sunt în Las vegas, iar realitatea finlandeză este mai dură !) – toate aceste momente culminează cu 'Viaţa este scurtă şi grea. Să nu fim bucuroşi cât putem?'.
În filmele lui Kaurismäki personajele nu sunt neputincioase, nu se confruntă cu patologia criminalului, violaturului sau alte ciuperci sociale ci încearcă să supravieţuiască, spre deosebire de violentul 'Seul contre tous' (Noe, Franţa, 1998), de exemplu. Aici există şi o urmă de speranţă iar multe dintre personajele cheie sunt echilibrat umane.

Va urma!

Detalii despre film

0 comentarii:

comentează-te!