FILM: juana la loca/ juana, regina nebună (reg. Vicente Aranda, Spania/ Italia/ Portugalia, 2001)


"Juana, regina nebună" este genul de film istoric făcut pentru a atrage atenţia "vocilor academice" (în acest caz, celor din Spania) şi pentru a revigora spiritul naţionalist (iniţiativă, deloc de neglijat). Ca argumente pentru cele spuse stau pe de o parte, cele 12 nominalizări la premiile Goya (pe 3 dintre ele le-a dominat), şi găsirea unei modalităţi de interpretare a unor aspecte istorice extrem de importante pentru entităţile iberice, punând totul pe seama libertăţii artistice a regizorului de a da nota dorită. Miza este mare iar subiectul extrem de greu.

Filmul multi-aclamat (dar numai în spaţiul hispanic!) se concentrează pe biografia reginei Juana, fiica conducătorilor catolici cărora Spania de astăzi "datorează" finalizarea procesului de reconquistă, lupta de alungare, eliminare, convertire sau exterminare a arabilor (musulmani) iberici. Miza filmului? Natura nebuniei Juanei. Literatura de specialitate merge pe mai multe piste în ceea ce privşte deficienţele sale psihice şi cauzele acestora. Evident, există şi anumite speculaţii folclorice. Filmul, însă, merge pe o pistă uşor romanţată: crizele de gelozie cauzate de nenumăratele escapade ale lui Filip cel Frumos. În traducerea plastică a filmului... era nebună, dar era nebună din dragoste! Cunoaştem şi la noi: nu spunem că Ştefan cel Mare era spaima amantelor, lăsând în urmă mulţi copii nelegitimi, mascăm totul creştineşte considerând că a clădit peste 50 de biserici, cam câte victorii a purtat.

Pelicula propune un scenariu bine închegat (ideea de sexualităţii bolnave este în mod categoric bine definită!) dar neverosimil istoric. Nu ar fi o problemă atâta timp cât jongleză cu anumite fapte istorice pe care regizorul şi le asumă în numele propriiei viziuni. Totuşi, până la crudul patetism mai este un pas. De apreciat însă efortul actriţei centrale, Pilar López de Ayala. Vincente Aranda paremi-se că este un fel de Nicolaescu iberic. Vreţi mai mult?

Trailer oficial
Detalii despre film

Sursa imaginilor: impawards.com

0 comentarii:

comentează-te!