FILM: die welle (reg. Dennis Gansel, Germania, 2008)


Am tot amânat o opinie bine formulată cu privire la "Die Welle", victimă fiind a unei stări contradictorii. Acţiune petrecută în Germania zilelor noastre, dar cu rădăcini probate (ziarele mărturisesc) ale unor fapte ce se petreceau acum ceva decenii într-o şcoală din Palo Alto (S.U.A.), "Die Welle" pune pe tapet vulnerabilitatea unui sistem şcolar. Pus în situaţa de a ţine un curs opţional despre autocraţie şi divagaţii conexe, profesorul Rainer încearcă să abordeze, timp de o săptămână o manieră mult mai aplicată de învăţare... un fel de "joacă-te şi învaţă". Trecutul dubios al profesorului al cărui efecte încearcă să le ţină în frâu se pronunţă, întreaga iniţiativă luând o turnură complicată. Precum un Mussolini didactic, Rainer este numit liderul mişcării "Die Welle" (Valul), cu o anumită ţinută, anumite gesturi protocolare şi elemente identitare scandaloase. Elevii le adoptă rapid, trecând însă peste limitele pe care o simplă oră de curs le impune, escaladând cu mult imaginaţia pe care trebuie să o practici doar în interiorul şcolii.

Cu un început promiţător, filmul devine treptat ruşionos. Scenele care suprind discuţiile in-door sunt de-a dreptul hilare, pe alocuri, iar jocul actoricesc al pseudo-actorilor teen spirit nu depăşesc cu mult mediocritatea de care ne "bucuram" în scenetele din anii de liceu. Mai mult, escaladarea, de la un simplu exerciţiu didactic la o mişcare clandestină şcolară, ne aduce aminte de prostiile pe care ni le aduc americanii în filmele de îndoctrinare, cu "cea mai faimoasă prinţesă a liceului" şi cel mai "popular băiat cu hormoni". "Încălzirea" vomită clişee: copii teribilişti care fac un rond de noapte, împânzind întregul oraş cu... stickere (wtf?), apare şi poliţia pe undeva, outsider-ul numărul 1 se cocoaţă pe unul dintre turnurile înalte ale oraşului ca să îşi arate măiestria în ale grafittiului şi este pe punctul de a cădea (?!), iar lista ar putea continua.

Singura rută narativă de luat în seamă este cea care urmăreşte relaţia dintre elevul "neînţeles" şi profesorul Rainer (restul fiind o umplutură ieftină!). Punerea faţă în faţă a celor doi este una dintre puţinele puncte care merită toata consideraţia: Profesorul este un fost extremist, convertit, maturizat poate, care pare că se confruntă cu propriile greşeli din perioada tinereţii, pe care astăzi, evident, nu le mai consideră conforme. Învaţă din propriul trecut. De cealaltă parte, este elevul, marginalizat, neînţeles, înlăturat din sânul familiei de propria incapacitate de adaptare. Confruntat cu rigiditatea mediului, experienţa personajului său ajută la cunoaşterea anatomiei extremismului: nevoia de a crede în ceva, dar imposibilitatea mediului academic de a-i oferi rute.

Pe final, rămân la "Entre les murs", un film-concept, nu unul şoc, asfixiat sub absenţa genialităţii. Am făcut un print screen scenei din finalul filmului, care surpinde acea faţă şocată, cutremurătoare (cu adevărat!). Mintea mea nu i-a putut da nici o semnificaţie. Să fie oare şocat actorul principal de cât de prost este filmul? :))



Trailer oficial
Detalii despre film

0 comentarii:

comentează-te!