FILM: der baader meinhof komplex (reg. Uli Edel, Germania/ Franţa/ Cehia, 2008)


Priveşte în urmă. Priveşte cum primele idei iluministe prindeau contur acum trei secole. Ţâţoasa cu drapelul "nouvelle vague" al Franţei în mâini pe post de predecesor al lui Marilyn Monroe dar care nu cânta "Happy Birthday Mr. President!" ci dimpotrivă, recita ultimul ceaslov Împăratului şi "târfei lui austriece". Au venit apoi Robespierre şi Saint-Just şi şi-au dat în cap. 1830 şi momentul 1848 au fost alte momente de cotitură. Primul şi cel de al Doilea Război Mondial au deschis calea extremismului la nivel internaţional. Revoltele din Iran, Războiul din Golf, conflictele israelito-palestiniene, Vietnamul şi cel de al Doilea Război din Golf - totul culminând cu cel mai aberant concept şi doctină de război de care suntem inundaţi şi astăzi, dar pe care nu suntem capabili să o înţelegem - războiul împotriva terorismului. Nu a existat niciodată un inamic mai abstract definit. Iar această această lipsă de precizie nu face decât să ne arunce încă o dată în aberaţia istoriei, în care este musai să fie un învins (îngenucheat, pus la stâlpul infamiei, şi pe care să o supui unui dur proces de urofilie. da! americanii se pot pişa pe mulţi!). Această ciclicitate a ororilor mă sperie. Noi nu am învăţat nimic din istorie. Deşi imparţial ca abordare, iar pentru "Der Baader Meinhof Komplex" este demn de profundă admiraţie, filmul trezeşte adevărul pe care uneori sunt abătuţi în a-l mai vedea: Lumea nu s-a schimbat! La fiecare deceniu, cineva comite aceleaşi greşeli. Neo-fascismul trăieşte şi este legitimat de Super-Puterea.

Pentru a înţelege mesajul, nemilos ca semnificaţie, ar trebui să privim în ce context internaţional se petrece acţiunea din "(...) Meinhof Komplex": prelungirea americană a erei Noului Colonialism (începută în primii ani ai secolului XX) conjugată cu războiul aberant din Vietnam ca formă particulară a Razboiului Rece, mişcarea hipiotă, proclamarea statului Israel şi conflictele cu Palestina, tulburările sociale din Iranul fundamentalist. În acest context ia naştere Facţiunea Armatei Roşii, un grup terorist de extremă stângă care acuză noua formă de fascism promovată de Statele Unite ale Americii şi pe care instuţiile germane par a le încuraja prin acceptare. Pentru început, un grup de studenţi germani îşi revendică drepturile boicotând diverse manifestări (filmul optează pentru vizita şahului Iranului din anii '60). Regizorul ne sugerează discrepanţa dintre forţele Ministerului de Interne şi forţele armate - o democraţie fragilă, încă în drumul regăsirii sale. De la mişcarea idealistă la cea teroristă nu mai este decât un pas. Filmul se pierde uşor pe parcurs căzând în patima evocării unor serii de cauze fără noimă - atacurile teroriste, serii de incendieri - şi care îşi pierd din profunzime. Făcând abuz de prezentarea unor fapte criminale există pericolul în a omite esenţa şi de a creea un simplu film de acţiune. Observaţia poate că mi-ar fi contrazisă dacă pelicula ar ceda lista de priorităţi individualizării personajelor (aşa cum se întâmplă de exemplu în magistralul Sophie Scholl). Din păcate însă, nu se întâmplă acest lucru decât spre finalul filmului transformândându-l într-o plăcintă cu cireşe care să împace faptul istoric cu filmul, mult mai cizelat, al stărilor. Personajele sunt credibile dar nu aduc plus-valoare istorisirii. Apar doar ca un fel de păpuşi din cârpă, victime ale lipsei de viziune a regizorului (poate!).

Spuneam că filmul încearcă să ilustreze evoluţia RAF de la o mică gaşcă de studenţi la o organizaţie teroristă de temut pentru câteva decenii bune din Germania post-fascistă. Dar dincolo de aceasta, omite acele momente-emblemă care să motiveze natura protestului grupării. Exceptând răspunsul relevant al ministrului Apărării care susţinea că ceea ce îi impussionează este credinţa "într-un mit!", dar neexplicând de ce întâlnirea dintre mit şi acţiune dă naştere atacurilor teroriste. Am putea interpereta această omisiune voită, în cadrul filmului, ca o formă de a sugera incapacitatea autorităţilor de a înţelege cauzele terorismului, de a îi înţelege pe cei care susţin că Libertatea este opusă Morţii şi că "A fute şi a trage cu arma sunt două lucururi identice". Pe un alt plan, "Der Baader Meinhof Komplex" creează frumos antagonia dintre a protesta idealist prin scris (ziarista Ulrike Meinhof) şi cei care consideră că lupta se rezumă la a acţiona violent.

... Doar un film de acţiune, pentru mine, care emite esenţa. Aşa se explică prezenţa pe lista scurtă a Oscarurilor (terorişti, alea, alea!) şi eşecul din Europa.



Detalii despre film
Un film şi o lecţie de istorie
Go @ moonlight blues

0 comentarii:

comentează-te!