FILM: constantin şi elena (reg. Andrei Dăscălescu, România, 2008)


În timp ce Mădana îşi schimba cea de-a 119-a ţinută dintre cele 1270 estimate de Super-Jurnaliştii "ancoraţi în realitatea" - absurdă (Marileno, să ştii că o să te nominalizeze ăştia la Globurile de Aur pentru că ai mâncat 72 de h covrigei în faţă la Radisson!!), la NCCR îi întâlneam pe Constantin şi Elena.

Andrei este regizorul, producătorul, editorul, sunetistul, etc. acestui documentar, care spune public povestea bunicilor săi, artă pură în memoria tatălui său. Aflaţi undeva în inima Moldovei, Constantin şi Elena sunt doi ţărani septagenari, sănătoşi la minte şi trup.

Constantin + Eena = LOVE. Atmosfera relaxată indusă de documentar este dată de nucleul de bază: definiţia "iubirii" în termeni de solidaritate, înţelegere şi ajutor reciproc. Nu regizorul este cel care vorbeşte prin intermediul personajelor ci personajele însele îi oferă lecţia vieţii lui "Andrei, cel plecat la Bucureşti".

Premiere în lung-metrajul românesc. "Constantin şi Elena" este un documentar vizionar. Surprinde pentru prima oară în vizualul românesc ruralitatea non-idilică. Dăscălescu îşi asumă rolul de observator, singurul segment în care intervine, aşa cum recunoşte de altfel şi el, este montajul. Nu sunt creaţi anumiţi stimuli patetici la care personajele să răspundă. Cei doi bătrâni ne introduc de-a lungul unui întreg an în rutina dar şi farmecul vieţii în comun, în care amintirile din tinereţe când el era un tânăr vânjos care întâlneşte o ea, crescută în inima mănăstirii, agresiunea noului sub forma afişelor electorale psd-iste, manifestările câmpeneşti pdl-iste, doza de pepsi ca descoperire epocală, scenele religioase în care cântările ad-hoc sunt susţinute de tânărul cu telefon mobil, jingle-urile Romantica şi admiraţia pentru Vrânceanu-Firea se împletesc cu inocenţa care derivă din traiul simplu, care şi-a găsit expresia în cântecele de casă, experienţe culinare veritabile şi grija pentru carpetele ca expresie a nevoii oricărui gospodar de a lăsa ceva în urmă. Naşterea şi moartea, pomana susţinută de PET-urile de bere locală, afumarea cârnaţilor şi Liturghia sunt tot la fel de importante momente în documentar.

Un lung-metraj care nu trebuie ratat sub nicio formă!

Short UPDATE: În curtea MŢR-ului, am găsit cel mai cald şi educat public din istoria prezenţelor mele la film (poate egalată de proiecţia acum ceva ani a "La mala educacion" la Studio, când jumătate de sală a fugit în lumea mare după primele 10 minute). Se pare că valenţele cu plus şi numărul mare de spectatori l-au impresionat şi pe regizor. Dovada este fotografia postată pe profilul de facebook al filmului, pe care o preluăm şi noi.



Pagina oficială a documentarului

5 comentarii:

  1. ai idee unde mai ruleaza? si cand?

    RăspundețiȘtergere
  2. eu l-am văzut la NCCR şi din câte ştiu era cea de a doua proiecţie. proiecţiile se stabilesc de la săptămână la săptămână, din păcate. verifică în fiecare vineri cinemagia, trimite un mail (site-ul filmului îl ai, găseşti acolo contact) sau intră pe facebook. iţi răspunde regizorul în mod cert!

    RăspundețiȘtergere
  3. bune sfaturi. mersi frumos!

    RăspundețiȘtergere
  4. mi-a placut filmul, nici nu pot sa-l numesc film. m-am simtit de parca imi urmaream proprii bunici, nu e nici documentar, nici film artistic, e chiar viata a doi batrani dintr-un sat moldovenesc. trebuie s-o sun pe bunica :).

    RăspundețiȘtergere
  5. cu adevărat! cred că dacă l-ai categorisi drept "film" i-ai trece cu vederea originalitatea.

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!