FILM: ben x (reg. Nic Balthazar, Belgia/ Olanda, 2007)


De seara până dimineaţa, Ben trăieşte în lumea lui: universul 3D al pc game-urilor. "Nivelul 80. Ştii ce înseamnă asta? Că eşti respectat în comunitate, eşti puternic!" - aşa îşi începe el confesiunea. Ben este un copil-problemă, pentru universul său off-line. Autismul nativ îl împiedică să se raporteze conform normelor impuse de societate, considerând chiar că "Oamenii (normalitatea impusă) sunt stranii. Vorbesc şi vorbesc şi vorbesc... Şi îşi beau saliva unii altora". Marginalizat de colgii de şcoală pentru că este un "Freak!", Ben se afundă în lumea on-line, singura pe care o înţelege şi singurul loc unde poate deţine controlul. Natura duală a personalităţii personajului este impresionantă. Avem un Ben "a real winner" în on-line, acolo unde îşi ciopârţeşte inamicii fără cel mai mic dubiu. În offline, Ben este "Omul de pe Marte!" care nu comunică cu nimeni, având reale probleme de a relaţiona cu colegii, profesorii până la părinţii şi fratele.

Tehnica narativă se rezumă la a expune temporal experienţa neînţelesului Ben, piperată din timp în timp cu momente de comentariu al personajelor colaterale privind o experienţă pe care scenariul o ţine strâns ascunsă până la final, iar noi gustând ca spectatori un punct culminant şi un deznodământ cu adevărat imprevizibile. Scenele naturale ale filmului, împletite cu declaraţiile personajele au rolul de a pune pe tapet, sincer şi în mod direct dubla perspectivă asupra autistului Ben, ciuma societăţii - avem pe de o parte perspectiva familiei, şi cea a profesorilor şi colegilor, de cealaltă. Un sistem este demascat. Neputinţa unui sistem de învăţământ de a integra un om "altfel", neputinţa unei mame de a-şi aduce ei însăşi o consolare.

Refuzatul Ben îşi asumă rolul de outsider, lucru care nu pare a-l deranja atâta timp cât în online poate pretinde a fi orice. În mod ironic, construcţia fonetică din pronunţia "Ben X" - nickname-ul pe care îl foloseşte în Archlord - face trimitere, în olandeză, la "Sunt nimeni". Când lumea pe care o putea controla, în care era intangibil, este invadată de "prietenii" săi de şcoala - obsesia ultra-răspândită de a posta videoclipuri comprimiţătoare pe site-urile video interactive - Ben se decide că trebuie să acţioneze prin răzbunare. "Totul înseamnă să gândeşti. Totul înseamnă a îndrăzni", îşi va spune în final. Iar Ben îndrăzneşte, crud.

NOTĂ: Deşi filmul pretinde un scenariu care putea fi comercially exploited mult mai mult, reuşita regizorului este de a se ţine departe de linia fină de demarcaţie ce îl separă de zona mainstream. Americanii vor face un remake după film. :))



Trailer oficial
Pagina oficială

Sursa imaginilor: allocine.fr

4 comentarii:

  1. Ce filme interesante vezi, Bogdane. Multe necunoscute marelui public, dar cu atat mai fascinante. Sunt curios de unde le iei :-)

    RăspundețiȘtergere
  2. păi stai să îţi spun... am un fel de cutie cu minuni... :))

    păi, o jumătate din filme le văd în cinema (nu mall, cinema) asta până şi ultimele oaze de film din Bucureşti nu vor fi şterse în numele barurilor (mulţumim pentru Europa Cinemas). vreo 30% le văd "pă" dividiuri aduse din afară (spaniole şi o parte franceze). restul... ODC?

    RăspundețiȘtergere
  3. Dezavantajul meu ca 1. nu exista cinema in Campina, 2. nu am de unde aduce DVD-uri, dar cateodata nici chef sa vad un film fara subtitrare in romana (sau, fortat de imprejurari, engleza).
    Ar mai fi si 3. pentru aia 20%, dar netul imi face feste pe aici.
    Oricum, esti de laudat ca gasesti arta cinematografica in locuri ascunse, dar frumoase, dar si pentru ca o cauti, majoritatea s-au lasat de mult si cauta...Harry Potter sau Twilight.

    RăspundețiȘtergere
  4. da, din păcate este o realitate crudă iar fenomenul este extins în toată România. nu mai există cinematografe. pe de o parte, pentru că românul şi-a pierdut din interes - că deh! poate descărca filme căcălău de pe net iar acolo unde sunt mall-urile, mergi la film dar în mare parte te confrunţi fie cu filme de duzină (în care care 2,3 distribuitori deţin monopolul şi servesc "cinematografie" iar populaţiunea o înghite, fie dacă se întâmplă să fie livrat ceva care să merite biletul, te trezeşti cu ceva grupuri de bădărani care se miră, hlizesc, etc de nu ştiu ce lucruri cu care nu sunt familiarizaţi) - s-ar putea să fie o părere profund subiectivă, dar am păţit-o de fiecare dată când am fost. În Bucureşti, din fericire, sunt nişte locuri în care săptămână de săptămână rulează filme mai puţin masificate - comuniste ca alură, în care poate frugul iarna sau mucegaiul se simt, dar nah! când vrei să vezi cu adevărat un film, ai citit despre el şi nu mergi într-un cinemaograf doar să spargi bezele, le îngiţi.

    scuză-mi incoerenţa. am avut o zi grea. :))

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!