FILM: sztuczki/ şmecherii (reg. Andrzej Jakimowski, Polonia, 2007)


Trebuie să observăm! Cu puţinele filme pe care le scot pe an, polonezii intră în la crème de la crème a festivalurilor de film, cel puţin în ultimii ani. Cu două premii importante la Veneţia în 2007, şi multe nominalizări în cadrul Orly (un fel de "premiile Gopo", la polonezi), în care cu cele mai mari credite a fost învestit revoltătorul "Katyn" (Wajda, 2007), "Şmecheriile" lui Jakimowski reconfirmă cinematografiei poloneze dreptul de apel.
Filmul propune o reinterpretare a concepţiilor filozofice privind determinismul, arătând într-un mod cât se poate de simplu că atât acţiunea în sine, cât şi lipsa de acţiune pot determina lanţuri de efecte. Scenariul aduce în prim plan simbioza dintre Stefek şi Elka, sora lui mai mare, confruntând cele două interpretări ale determinismului. Magistrală este scena în care, aflaţi într-un parc public al oraşului lor mizer, au o confruntare de idei legată de soarta unei pungi de fast-food. Gest aparent neînsemnat, el vine să decodifice toată zona de scene simbolice din film. Elka îi demonstrează că nu trebuie neapărat ca punga de fast-food să fie aruncată la coşul de gunoi pentru a ajunge în final, acolo. Scenă de realismul magic, are loc o iniţiere evidentă a lui Stefek în tainele dorinţelor care se pot împlini. Precum un Harry Potter, credibil însă, atâta timp cât scenariul nu se abate de la ancorarea pe linia strictă a realităţii, băiatul dezvoltă un întreg ritual potrivit vârstei, prin "şmecheriile" pe care numai un copil le poate domina. Cumpărarea merelor de la vânzătorului ambulant, perseverenţa în a înţelege limbajul porumbeilor, prietenii imaginari - două beţe de lemn care nasc una dintre cele mai subtile faze comice din întregul film -, sunt iniţieri magice în tainele determinsimului. Scenele de realism magic din film mi-au adus aminte de "Cum mi-am petrecut sfârşitul lumii" (Mitulescu, 2006) şi implicit de Lalalilu care credea că prin puterea imaginaţiei debordante a reuşit să îl detroneze pe dictatorul Ceauşescu.




În cea de a doua parte a filmului, lipiciosul Stefek înţelege că a-ţi dori ca ceva să se întâmple este insuficient, trecând astfel la implicarea efectivă în lanţul de cauze şi efecte. Dorinţa de a-şi cunoaşte tatăl, singura sa amintire fiind o poză ciopârţită şi deformată, este atât de puternică încât este dispus să pluseseze cu sacrificiul propriei vieţi. Aruncându-se pe şinele de cale ferată, vrea să oprească trenul pentru a opri tentativa tatălui său, suspectat ca fiind unul dintre regulaţii călători ai peronului din propria localitate, de a pleca. Finalul... este deschis interpretării!

În filmul lui Jakimowski, tonurile deschise, auriul cu precădere, accentuează atmosfera de realism magic, în care o mică localitate poloneză, enclavă a comunismului, cu blocuri cenuşii, trotuaruri neîngrijite ilustrează tocmai opusul atmosferei apăsătoare din "Edi", în care un eveniment magic sub protecţia soldăţeilor de plastic are să se întâmple. Componenta personală a regizorului în scenariul filmului este emoţionantă. La deschiderea lung-metrajului stă scris "Pentru sora mea care m-a ajutat să mă urc pe şifonier". Cine nu a făcut asta în copilărie?


Trailer oficial
Pagina oficială a filmului
Interviu cu Jakimowski


Sursa imaginilor: cineman.ch

0 comentarii:

comentează-te!