FILM: podul de flori (reg. thomas ciulei, România, Germania, 2008)


"Podul de flori" este un fals documentar cu o temă cât se poate de reală. Cu ajutorul unor personaje neprofesioniste, Thomas Ciulei recreează cu doar 250.000 de euro un Moromeţii contemporan, în care problemele care ard nu mai sunt conflictele de familie sau naţionalizarea proprietăţilor agricole impusă de comunişti, ci problemele financiare care afectează o comunitate, şi implicit, pericolul înstrăinării identitare. Ciulei tratează în termenii concretului problema migraţiei unor membrii de familie pentru a găsi o rezolvare problemelor de natură financiară cu care ceilalţi se confruntă. Ca etalon, este luată familia Arhir - caz veritabil, în care mama a migrat către o ţară puternic capitalizată pentru a munci la negru. În urmă, rămâne un tată care doreşte să aplice "o educaţie corectă" celor două fiice apropiate de vârsta majoratului şi a fiului mult mai mic. La început, uşor stângaci gestionată relaţia regizor-"actori" (să le iertăm infantilitatea de a fi uşor intimidaţi de cameră - deh! privirile fixe în cameră sau furişe nu pot fi trecute cu vederea), filmul reuşeşte să se coaguleze frumos după primele 20 de minute.

Întrebat de ce a ales Republica Moldova ca loc de referinţă, şi nu România, în condiţiile în care şi la noi se manifestă un fenomen similar, Ciulei conchide "Din punct de vedere social, exodul moldovenilor care merg la muncă in străinătate pentru a-şi putea intreţine familia acasă este cea mai mare problemă a acestei ţări. Pornind de la această stare de fapt, am început să mă documentez, punând focusul pe ce se intâmplă cu cei care au rămas acasă, in aşteptarea rudelor plecate.", conluzionând că şi în România se manifestă acelaşi fenomen, dar la o scară mai redusă, revenind cu o observaţie personală de-a dreptul şocantă: "În Republica Moldova, 50% din forţa de muncă activă este plecată, deci foarte mulţi părinţi. În zona în care am făcut eu filmul, au făcut un studiu la şcoală şi, din 136 de copii, numai şase copii trăiau cu ambii părinţi acasă, 35 aveau ambii părinţi plecaţi şi 100 cresc cu un singur părinte. Aceasta e o situaţie foarte dramatică, la noi nu este cazul." (sursa: standard.ro).



La începutul lung-metrajului cochetezi cu ideea de a avea de a face cu o familie mono-parentală. Constaţi absenţa mamei dar te consolezi cu armonia familială, fiecare membru cu responsabilităţile bine-orânduite. Scenă demnă de Moromeţii, surpinzi cei patru membrii ai familie la masă, fiecare cu locul său, o zi de sâmbătă înainte de Paşti în care întreaga casă şi ogradă este scormonită fir cu fir, scrisorile citite cu voce tare către mama despre care am aflat că mai are de aşteptat până va veni, deoarece lupta pentru actele legale este una costisitoare, momentele de un estetism colosal în care fiicele privesc aparent natura, încercarea de a explica observaţia lui Blaga, "Eternitatea s-a născut la sat". Pentru imposibilitatea de a reveni acolo unde îţi este locul - nevoia unui al doilea Pod de flori ar fi salvatoare. Filmul încheie totuşi amar: un receptor de telefon trântit şi o neliniştite până atunci interiorizată.

Sursa imaginilor: port.ro

0 comentarii:

comentează-te!