FILM: poliţist, adj. (reg. corneliu porumboiu, România, 2009)


Cu "A fost sau n-a fost", Porumboiu a surprins lumea. Pentru că Românii Mari nu şi-au găsit niciodată aprecierea la noi, pelicula lui Porumboiu câştiga în 2006 Camera D'Or, la Cannes, anunţând parcă succesul absolut al lui Mungiu, un an mai târziu. Dar ceea ce este mai important, Porumboiu a atras atenţia reţelei de cinematografe made in Europe, "Europa Cinemas", care i-a garantat distribuţia, şi implicit, vizibilitatea, în mai toate capitalele lumii şi Centrele Culturale serioase.
O dată cu "Poliţist, adj.", Porumboiu îşi reconfirmă statutul de maestru al tragi-comediilor absurde. De această dată, loveşte dur cu o temă frecvent uzitată, cel puţin în literatură, aceea a polimorfismului adevărului. Dragoş Bucur intră în pielea lui Cristi, poliţist vasluian implicat în urmărirea unui elev de liceu suspectat pentru consum de droguri şi posibil trafic. O dată ce urmărirea prinde contur, poliţistul lui Porumboiu devine din ce în ce mai nesigur în ceea ce priveşte faptele de care este suspectat tânărul, dându-şi seama de implicaţiile pe care un posibil flagrant l-ar avea asupra liceanului. Probele colectate nu dovedesc acuzaţia de trafic de droguri ci doar consumul acestora - iar punând în balanţă fapta comisă şi greutatea posibilei pedepse (3-5 ani de puşcărie), descoperă un adevărat dezechilibru. Pentru a adânci şi mai mult această discrepanţă între faptă şi pedeapsă, scenariul recurge la inserarea de câteva ori pe durata filmului a rapoartelor de urmărire ale poliţistului Cristi, în care sunt consemnate cu lux de amănunte rezultatele monitorizării subiectului.




Filmul generează două scene-cult care în mod cert vor rămâne în istoria cinematografică post-decembristă de la noi. Venit din "misiune", Cristi îşi găseşte soţia ascultând pe Trilulilu, în mod obsesiv, melodia Mirabelei Dauer, "Nu te părăsesc iubire". Din acet moment, urmează o adevărată analiză pe text a poliţistului nostru, în care încearcă, în stilul propriu personajului creat, să înţeleagă ce ar fi "marea" fără "soare". Frământarea generată de semantica cuvintelor cântecului atinge apogeul prin judecata "de valoare": "ce-ar fi periuţa de dinţi fără pastă?".




Confruntarea finală între morală, moralist, conşiinţă şi atributele unui poliţist are loc în cea de a doua jumătate a filmului. Întâlnim un Cristi uman (dar nu patetic), care nu doreşte să aibă "mustrări de conştiinţă"şi un comandant Anghelache - didactul suprem. Adevărul se confruntă cu Legea. Delirul spectatorului este maxim în momentul în care pe uşa biroului comandantului de poliţie intră DEX-ul - un element în viitorul ritual al exorcizării tânărului poliţist. Discuţia dintre cei doi se axează pe confruntarea dintre Legea scrisă (Vlad Ivanov) şi Legea morală. Comandantul încearcă să sublinieze că ceea ce nu este scris, nu există. Iar un poliţist adevărat trebuie să respecte Legea şi nu legea. Moralul nu are ce căuta în conduita unui poliţist iar aflarea adevărului se face numai prin neimplicare emoţională.

Porumboiu nu este un moralist. El doar pune punctul pe rană şi ne lasă pe noi să tragem concluziile. Sfârşitul filmului este elocvent!

Trailer oficial
Detalii despre film

0 comentarii:

comentează-te!