FILM: pas sur la bouche/ nu pe gură! (reg. alain resnais, Franţa/ Elveţia, 2003)


Comic fără măsură, cu o scenografie precisă şi un joc actoricesc indubitabil de zile mari, "Pas sur la bouche" este un film mare. Alain Resnais îşi demonstrează încă o dată versatilitatea ca regizor. De la "Hiroshima, mon amour" până la "Coeurs", Resnais se dovedeşte a fi autorul tuturor genurilor. "Pas sur la bouche" este o comedie muzicală cu profunde accente de farsă. Apropiat ca formă de filmele mute ale anilor 1920, dar folosindu-se de mijloacele tehnice ale erei multimedia, regizorul francez creează o adevărată piesă de teatru TV. Actorii apar secvenţial, precum într-o piesă de teatru de la TNB, în care absenţa personajelor este motivată parcă doar de retragerea lor în culise pentru schimbul de costume sau decor. Genericul de început este elocvent prin prezentarea în maniera în care un afiş anunţă noua stagiune teatrală a vedetelor producţiei, sau ne apropie chiar de teatrul radiofonic.




Firul narativ nu este unul complex ca întindere dar extrem de coerent, acoperind un anume moment din toamna lui 1925. Pe un prim-plan se află relaţia dintre Gilberte (Sabine Azéma)şi cei doi soţi, francezul Georges Valandray şi yankeul Eric Thomson (botezat de sora mai mică a protagonistei filmului, elocvent "Sam"). Pe un plan secund, urmărim parcursul lui Faradel, cunoscut in-house, zeflemitor evident, drept reprezentantul Şcolii "Cubisto-Cuneiformă", menită a declara moartea Dadaismului şi Cubismului pur. În ecuaţia filmului intră şi Huguette (Audrey Tautou), cea care nutreşte pentru tânărul şi fermecătorul Faradel, o adevărată pasiune.




Filmul este cu atât mai savuros cu cât împărtăşeşti numeroasele momente absurde, de care eşti convins că nu îşi găsesc nicidecum corespondent în realitate. Nici teoria "fidelităţii ştiinţifice" nu face excepţie, paradigmă studiată de domnul Valandray pentru a explica încrederea deplină pe care o are în soţia sa. Isabelle Nanty semnează şi ea distribuţia, cu încă un rol de nevrotică, ipostază care i se potriveşte încă o dată precum o mânuşă (nevrotica şi ipohondra vânzătoare de tabac din Amélie, remember?). Unghiurile de filmare sunt largi, având controlul asupra gesturilor tuturor personajelor. Mai mult chiar, în momente "cu tâlc" ale filmului, nu de puţine uneori avem de a face cu adresări directe ale personajelor către cameră, dezvăluind secrete şi implicându-ne într-un fel de complicitate pentru care suntem recunoscători.

Trailer oficial
Audrey Tautou cântă
Detalii despre film
Descarcă filmul (valabil pentru 10 zile de la data acestui post)

0 comentarii:

comentează-te!