FILM: kika (reg. Pedro Almodóvar, Spania/ Franţa, 1993)


Almodovar este un fin observator al alienării umane. De la problemele conjugale şi plăcerea bolnăvicioasă de auto-flagelare feminină conjugată cu pierderea deminităţii în faţa unor acte iraţionale (La flor de mi secreto, 1995) până la înstrăinarea de misterul rural ("Volver", 2006), Almodovar refulează prin propriile filme, deceniile de frustrare sexuală şi culturală. Să nu uităm că Almodovar se forma ca regizor la sfârşitul anilor 1960, zile în care Franco impunea o anume inhibare a propriilor plăceri, izolând aparent Spania, de restul culturilor efervescente. Cum el însuşi se declară un "regizor spaniol urban", Almodovar conturează prin intermediul propriilor tensiuni interioare, şi implicit, prin intermediul viziunii asupra societăţii, propria Spanie urbană, deschizând ochii asupra unor teme grele: homosexualitatea, condiţia femeii emancipate, saturaţia învăţămintelor catolice şi nevoia de dezinhibare. Ai spune ori că este un regizor care încearcă să îşi câştige faima prin maximizarea componentelor-şoc ale filmelor sale: relaţii homosexuale, molestare sexuală a unor minori, paradisul narcoman, un homosexual ce se îndrăgosteşte de o paralitică, etc. Îl poţi suspecta de asta, dar doar până în momentul înţelegerii lui Almodovar - regizorul şi omul din spate. Cu toate acestea, ce poate fi mai mult de admirat decât adresarea directă şi sinceritatea creativă?

"Kika" este un film atipic, pentru Almodovar. Se constituie drept o comedie o dată ce o cunoaştem pe Kika, pentru a deveni ulterior una neagră, eu îi spun amară. Kika logoreică (:)), vorbeşte cu toţi despre nimic - universul ei limitat de macheuză cool. Ajunge să vorbească chiar şi cu un tânăr, aparent mort. Ajunge să se căsătorească cu acesta dar să tragă cu ochiul şi la tatăl, mult mai titrat sexual. Bolile sexuale în patul conjugal - rămâi siderat văzând cum soţul, aflat în focurile creaţiei, aduce ca sex-toy propriul aparat foto. Şi nu, nu este reconstituită o scenă de sex zaharoasă, ci cu atât mai evidentă este frustrarea sexuală şi neputinţa feminină. Are loc apoi, Violul. Ceea ce ar trebui să fie un atentat la integritate, devine o scenă tragi-comică. Amar! Iar pentru ca totul să fie şi mai şocant, aflăm că violatorul doreşte să îşi mărească numărul de orgasme, cum un voyeur anunţă poliţia iar cum cumplita faptă nu a provocat traume psihice lui Kika - dovada stă în finalul frivol (frivolitatea caracterului creat, şi nu a regizorului!).


Deşi însuşi Almodovar declara că prin "Kika", doreşte ca oamenii să râdă şi nu intenţionează să arate cu degetul în calitate de maestru al Moralei, nu poţi rămâne pasiv evitând să te întrebi ce produce acel click în rândul consumatorului de comedie almodovariană. De ce am putea găsi, dincolo de ţinuta cu adevărat paranoică a Andreei Caracortada (trad. eng. Scarface), creeată de Gaultier în realitate, filmul amuzant. Apariţia "jurnalistului" TV, un adevărat pericol pentru viaţa intimă a fiecăruia, este delicioasă. Victoria Abril este magnifică! Iar antiteza de personaj Kika (Verónica Forqué) - Andreea nici nu putea fi mai prolifică.

Un film atât de actual...

Trailer oficial
Detalii despre film

0 comentarii:

comentează-te!