FILM: coco avant chanel (reg. anne fontaine, Franţa, 2009)


După ce Marion Cotillard a înscris un punct în materie de filme biografice, intrând în pielea miticei Edith Piaf, Anne Fontaine, o necunoscută pentru publicul român, aşază greaua sarcină pe umerii lui Audrey Tautou de a spune pseudo-povestea revoluţiei în materie de modă vestimentară. Primele flash-uri ale filmului ne introduc într-o Franţă provincială, anul 1890, când o mică Gabrielle este găzduită de un orfelinat rigid, lipsit de dragostea parentală. Togile călugăriţelor catolice, negre şi manşete albe - ostentativ arătate de Fontaine (ulterior aflăm şi de ce!) - sunt primele momente simbolice din care creativitatea şi dorinţa de simplitate îşi trag seva pentru copilul ce avea să devină Coco Chanel. Brusc, suntem transpuşi în acelaşi mediu provincial insalubru, 15 ani mai târziu, în care Coco este vedeta unui bar de noapte, animând sufletele decadente prin cântece şi dansuri deocheate (un fel de Andre din România, cu 100 de ani, mai devreme ce-i drept!). Scânteia este aprinsă de aventura amoroasă "boemă" cu unul dintre cei mai importanţi magnaţi francezi ai începutului de secol XX, transformat într-o trio amoros, ulterior.



Cu adevărat delicios este procesul maturizării estetice ale lui Coco, aşa cum filmul o induce. De la primele creaţii, rudimentare, androgine (care îţi amintesc de provocatoarea George Sand) suntem purtaţi prin momente decisive în formarea viziunii unui brand. Minimalism, simplitate, monocromie - Coco impune o adevărată revoluţie în materie de modă. Femeile lui Monet sau Manet se demodează. Scena în care un croitor este uşor luat prin surprindere de dorinţele non-canonice ale lui Chanel rupe lanţul. "Faci cum îţi spun!" replichează Coco.



Filmul lui Anne Fontaine este impecabil. Pe mulţi, probabil, va dezamăgi. Nu urmăreşte să facă un tratat despre succes şi nu îşi pierde vremea cu minute în care personajele principale gustă succesul!!! (empatizând cu omul de rând care visează, cândva, să se ridice din anonimat). Sobrietatea şi zâmbetul echilibrat din finalul filmului sunt singurele momente în care Coco anticipează victoria în modă. Decorurile sunt austere iar Fontaine ia decizia absolută, aceea de a nu îngroşa nici unul dintre momentele profund dramatice prin abuzul de coloană sonoră sau gesturi evidente. Este un film despre rigiditate, austeritate, simplitate - iar acest lucru a fost preluat şi în tehnicile de filmare şi cele narative. Momentul morţii lui Boy (Alessandro Nivola) este scurt şi minimalist surpins. Camera este statică şi prinde un close up de câteva momente pe faţa lui Tautou.



"Coco avant chanel" nu este un film despre moda vestimentară, cu pretenţia de rezuma fapte-document! Cine se aşteaptă la defilări de modă, inovaţii vestimentare pe durata celor mai bine de 100 de minute de peliculă, nu va primi decât o viziune asupra factorilor care au dus la formarea identităţii artistice a lui Coco Chanel. Audrey Tautou ţine ştacheta sus şi îşi arată versatilitatea. Creează un personaj riguros, sincer şi răspunde viziunii oneste asupra unei vedete, punctul de la care întregul film pleacă. Pas de glamour!, cum ar spune francezii, fără momente spumoase, replici flamboaiante, avem un ton "zgârcit" cu propriul rol. Ajutată de estetismul filmului, Tautou iese în evidenţă prin simplitatea jocului actoricesc - un rol extrem de greu, atâta timp cât evoluţia personajului este urmărită în momente diferite ale vieţii sale, cu "stări" se spirit şi maniere de a înţelege, total diferite. Cu siguranţă, de urmărit!

Trailer oficial
Pagina oficială a filmului
Coco nu mai vrea să cânte

0 comentarii:

comentează-te!