FILM: la faute à Fidel! (reg. julie gavras, Franţa/ Italia, 2006)


"La faute à Fidel!" reprezintă filmul de debut în lung-metraj al fiicei mai bine cunoscutului Costas, Julie Gavras. Julie nu se află la prima întâlnire cinematografică. După o serie de documentare produse, în special în zona italiană, a contribuit ca asistent de regie pentru fadul "Amen" (reg. Costas Gavras, 2002), turnat integral în România.

Julie Gavras îşi ia inima în dinţi şi ecranizează o poveste centrată pe evoluţia unei mici familii burgheze franceze pe fondul tensiunilor cu caracter social din Parisul anilor '70. Nimic spectaculos până aici, dacă ne gândim la un "The Dreamers" (Bertolucci, 2003) sau la "Les amants reguliers" (Garrel, 2005). Naivitatea, idealismul, teribilismul tineresc, avântul crezurilor stau în picioare şi în cazul lui J. Gavras. Şi totuşi, starea de revoltă socială, violenţele şi nevoia unei nou val sunt umbrite în acest caz de drama individuală prin care un copil este martorul unor schimbări pe care din cauza vârstei nu le poate înţelege, dar a căror efecte le poate simţi pe propria-i piele. Filmul începe cu o petrecere în aer liber care ne ajută în a identifica originea personajelor: o familie burgheză franceză, cu proprităţi imobiliare semnificative şi un standard de viaţă ridicat.
Filmul este centrat pe drama unei fetiţe (Nina Kervel-Bey) care este martora unor schimbări sociale profunde în societatea franceză, dar a căror percursiuni se simt în relaţia cu părinţii săi. Decizia acestora din urmă de a se implica activ în acţiunile de protest socialist care au tulburat Parisul în anii 1960 şi 1970, se reflectă şi în climatul familial care nu mai este cel cu care fetiţa era obişnuită. Mutarea dintr-o casă burgheză într-un mic apartament de bloc, interdicţia de a mai frecventa o şcoală de fete, cu o rutină strictă, feţele unor indivizi dubioşi ce se visează noii Che Guevara ai Parisului, un tată implicat în luptele pentru putere din Chile şi un sistem social nou care îî impunea tinerei să îşi împartă bomboanele cu toţi ceilalţi - tot acest scenariu bulverseză universul copilăriei sale. Încercând să înţeleagă ceea ce se petrece, caută acele cauze care au determinat dispariţia armoniei din cămin.




Memorabile sunt scenele în care Anna află despre nevoia fiecărui popor şi culturi de a crede într-un sistem de valori, cu precizarea că fiecare dintre acestea reclamă dreptul de a deţine Unicul Adevăr. Astfel, ea află cum grecii credeau în primii zei care au creat lumea, cum nu există cultură care să nu aibă o viziune cosmologică a Universului. Confruntâmd această observaţie, tratată copilăreşte evident, Gavras creează scena-emblemă a filmului: într-o încercare de protest faţă de părinţi, Anna vrea să afle cum o astfel de schimbare ideologică radicală, de la capitalism la socialism, este posibilă, cu atât mai mult cu cât ei au pretenţia de a fi avut dreptate şi înainte (părinţii nu se înşală niciodată, nu aşa ţi se spunea când erai mic?). Ar însemna asta că până la îmbrăţişarea socialismului, părinţii săi s-au înşelat, au trăit sub anumite principii false? Raportându-se la realitatea imediată, şi anume la nevoile pe care familia nu i le mai poate satisface, ea pune această lipsă de armonie pe seama lui Fidel Castro (de aici, şi titlul filmului).




"La faute à Fidel!", un debut curajos pentru Julie Gavras, nu îşi doreşte nici o secundă să facă tratatul socialism versus capitalism. Nu reface nici scene de luptă, şi nici nu avem de a face cu eroii revoluţionari. Nu avem nici un Castro, nu apare nici generalul Franco, deşi se face referire la el şi nici un Charles de Gaulle care să readucă ordinea. În centrul scenei avem însă, lupta unei fetiţe de a înţelege că adevărul este unul subiectiv, şi că totul depinde de pe ce parte a baricadei te afli.

Poţi descărca filmul gratuit de aici (link-ul va expira in 10 zile de la data acestui post).

Trailer
Mai multe detalii despre film
Interviu cu Julie Gavras @Filmmaker Magazine

Sursa imaginilor: filmmakermagazine.com

0 comentarii:

comentează-te!