FILM: il y a longtemps que je t'aime (reg. philippe claudel, Franţa/Germania, 2008)


"Dar cine este Juliette?" se va întreaba unul dintre personajele secundare ale filmului. O întâlnim pentru prima oară pe Juliette (Kristin Scott Thomas) retrasă pe o frântură de masă, în aeroportul din Nancy. Cadrul este cu totul altul, dar parcă ne aminteşte de portretele lui Vermeer. Admiri frumuseţea emanată de personaj, dar foarte rar reuşeşti să desluşeşti expresia şi starea afectivă în care este adâncit fiecare.

Eliberată după 15 ani, din închisoare, Juliette primeşte suportul neaşteptat din partea surorii mai mici, Léa (Elsa Zylberstein). Motivul condamnării ne este dezvăluit cu mult mai târziu. Aflăm însă despre relaţia celor două surori cu familia.

Deşi o ispăşire a pedepsei ar trebui să genereze în sufletul fiecărui acuzat o resemnare în raport cu fapta comisă, Philippe Claudel - în calitate de regizor şi scenarist al filmului - optează pentru o condamnare definitivă a personajului central. Aceasta, nu doar că Juliette nu se poate adapta ideii de libertate, dar nici nu o poate accepta percepând-o drept un dar necuvenit în raport cu fapta comisă. Întreaga evoluţie a personajului este pusă sub semnul regretului matern.






Proiectul lui Claudel este unul extrem de riscant atât timp cât greutatea întregului film este pusă pe seama prestaţiei actoriceşti a lui Scott Thomas. Întreagul mesaj al filmului depinde de modul în care actriţa reuşeşte să îşi înţeleagă personajul şi drama pe care este supusă a o surpindă. Dialogul dintre personaj şi sinele real al actorului este extrem de bine controlat: scena de deschidere, din aeroport, în care avem o Juliette rece, abătută, străină de tot ce timp de 15 ani s-a petrecut "afară", cadrele de exterior care o surprind stând pe bancă, lecturând o carte şi scena explozivă, în care inconştientul încârcat lui Juliette defulează, izbucnind în lacrimi pe treptele unei clădiri - toate sunt magistral conduse de o credibilă Kristin Scott Thomas. De cealalată parte, avem o Elsa Zylberstein cu mult mai efervescentă, colorată, echilibrată în atitudine, gata să îşi invite sora la o ultimă interpretare din "Il y a longtemps que je t'aime".

Pelicula lui Claudel este filmul regăsirii trecutului, reinventării în prezent şi compasiunii feminine.

Trailer oficial
Pagina oficială a filmului

Sursa imaginilor: cinemagia.ro

0 comentarii:

comentează-te!