entre les murs (reg. laurent cantet, Franţa, 2008)

Juriul ediţiei 2008 al Festivalului de la Cannes a dat dovadă în acel an de mare curaj punând sub umbra Frunzei de Palmier un film cu totul inovativ. Experimentul "Entre les murs" nu a fost pentru mine o mare surpriză. Cu ceva timp urmă, "Etre et avoir" anticipa ce avea să se întâmple ceva ani mai târziu pe Riviera Franceză.

Prin "Entre les murs", suntem invitaţi să cunoştem culisele unei şcoli, aflată în una dintre suburbiile capitalei franceze. Titlul sugerează că trebuie să ne detaşăm de imaginea idilică a Parisului vechi şi să pătrundem dincolo de pereţii unei şcoli non-burgheze. Titlul fixează decisiv spaţiul de joacă al camerei: tot ce se petrece în interiorul pereţilor este relevant pentru povestea noastră. Nici o privire dincolo de ziduri nu este admisă. Punctul de referinţă este reprezentat de o clasă multi-etnică de elevi. Pe durata unui an şcolar, imortalizat în mai bine de două ore de peliculă, aflăm care sunt relaţiile dintre elevi, profesori şi familiile acestora, dar numai in interiorul şcolii cu pricina. Într-un plan secund, dar probabil mult mai important ca simbolistică, este imortalizată atitudinea "noilor francezi" faţă de instituţiile statului, incluzând aici şi elementele identitare ale unei culturi. Încă din primele minute, filmul loveşte dur: numele ales de profesorul intrat în clasă pentru a da o lecţie de gramatică atrage protestul unor elevi. Este momentul în care nu doar aflăm că vom avea de a face cu nişte elevi "speciali", dar cu un adevărat război între elitismul francez, gândirea naţionalistă imprimată tocmai de directivele unui guvern, dar şi cu o adevărată dezbatere pe marginea identităţii celor care locuiesc în suburbiile franceze.





Regulile filmului sunt rigide dar simple: fiecare îşi joacă propriul rol. Scenariul trasează un punct de plecare şi unul de sosire, tonul discuţiilor fiind produsul spontaneităţii actorilor. Ai o haită de câini asupra căreia arunci un os. Te aştepţi să reacţioneze în vreun fel, dar niciodată nu intervii cu mai mult. Filmăm! Nepecetluirea scenariului a garantat naturaleţea frapantă de care au dat dovadă elevii - cu precădere în scenele care presupun discuţiile aprinse din clasă. Fiecare scenă este filmată de multe ori. Interlocutorii sunt invitaţi să reacţioneze. Cele mai bune dintre ele sunt editate şi legate în filmul final. Nu avem în faţă un documentar, ci o regie foarte bună şi un casting laborios executat.

Pe măsura diversităţii etnice prezente în film, culorile sunt variate. Avem ca elevi imigranţi din fostele colonii franceze din Africa (arabi şi creştinaţi) care trec printr-o criză identitară. Protestează în faţa modelului francez burghez care încearcă să îl asimileze.

INFO: "Entre les murs" nu reprezintă doar un fenomen cinematografic european. Filmul a reuşit să cucerească şi critica ultra-academică americană, în mare parte datorită deal-ului dintre producătorii francezi şi filiera de distribuţie "Sony Pictures Classics" - fapt care i-a garantat un lobby puternic, filmul fiind inclus chiar pe lista scurtă a filmelor nominalizate la Premiile Academiei Americane. Uneori, probabil un pact cu diavolul nu strică!
Filmul este o adaptare a cărţii lui Francois Begaudeau, prezent în producţia de faţă în calitate de scenarist şi personaj central.

Trailer oficial
Website oficial
Finalul filmului

Sursa imaginilor: cinemagia.ro

0 comentarii:

comentează-te!