paris (reg. cedric klapisch, fra, 2008)


Un film pe care il asteptam de mult la noi. Si s-a intamplat, si mai mult, s-a intamplat sa am timp sa il si vad. De racoarea din sala de cinema am uitat imediat ce muzica a inceput iar pe ecran rula genericul. Da, era "Paris", era un nou Duris si un nou Klapisch, si nu revedeam "Les poupees rousses".



Filmul este precum un tort aniversar: in centru puyi o cireasa care atrage atentia, si il ornezi cu multa frisca alba, care nu are darul decat de a pune in valoare ce este in centru. Regizorul nu te lasa sa gusti decat jumatate din el, pe cealalta jumatate o ascunde misterios, in spatele genericului de final. Cu alte cuvinte, pelicula este povestea pe jumatate spusa a unui tanar domn parizian (Romain Duris), care se trezeste pus in fata unei boli (in)curabile.


Plus d'infos sur ce film

Dincolo de drama tanarului, anterior mentionat, pelicula incearca sa "futa" ideea de Paris mitic, al luminii, al dragostei, al artei - imaginea marketata a capitalei hexagonului - drept contraargument, introducand scene care fac trimitere la piete limitrofe, la inghesuiala si senzatia de asfixiere a parizianului de rand, la porniri perverse, la sex haotic, care pur si simplu se intampla, la printese incoronate de telurici, si lispsite de coraoana prin decizia Celui de Sus. Intr-un cuvant, Klapisch ofera imaginea pura a Parislui si ne invita la a vedea imaginea non-turistica, sugerand un oras cu oamenii sai simpli. Sa nu mergeti prea departe, si sa credeti ca are o profunda aplecare spre social. Nicidecum! Toata aceasta increngatura de "slices" pariziene nu au alt rol decat de a pune, asa cum spunea si mai sus, in evidenta cireasa de pe tort.

Mai multe detalii despre film aici.

0 comentarii:

comentează-te!