la pianiste (reg. michael haneke, ger./pol./fra./aut., 2001)


Un film cu adevarat socant, "La pianiste" ilustreaza printr-un joc actoricesc de exceptie, dragostea patologica. O femeie intre doua varste isi dedica viata relatiei cu pianul. Relatia sa cu muzica se dezvolta pe un raport de dominare. Pianul, muzica, relatiile interumane de orice fel, se traduc pentru Erika - profesoara noastra de pian - prin obiecte pe care le supui ascultarii sub aceeasi tehnica. Viziunea matematica asupra muzicii este transpusa pe taramul relatiilor sociale, pe care Erika este ademenita sa le stabileasca. Societatea profesoarei de la Conservator este una restransa, pentru mult timp, inexistenta chiar. Viata ii este impartita intre lectiile de pian care o recomanda drept un bun practician, dar incapabil de a insufla trairi invataceilor, si mama sa, o Erika in miniatura, egoista in raportul sau cu fiica.

Echilibrul ascuns al lui Erika este demolat o data ce este invitata la un joc amoros, cu adevarat frivol, diferit in totalitate de logica pe care muzica la nivel inalt o urmeaza. Urmarea: un joc sado-masochist in care exista o singura partitura dupa care sa te ghidezi. "La Beethoven, o nota falsa e mai buna decat un cantat prost!"



"La pianiste" este un film extrem de dur, greu de digerat, dar atat de bine condimentat, incat o data ce ai inteles umorul, visezi filmul si noaptea.


Mai multe detalii despre film aici.
Tot de Michael Haneke, mai recomand "Cache" (2005).

2 comentarii:

comentează-te!