edi (reg. piotr trzaskalski, pol., 2002)


Cu adevarat sceptic, atunci cand l-am achizitionat, Edi m-a fascinat in totalitate. Vorbesc atat de Edi - filmul, cat si de Edi - personajul principal a; peliculei.

Edi - filmul este plin de culoare. Nu se joaca cromatic, nici nu vreau sa fac vreo referire la aparteneta sociala sau etnica a personajelor (departe de mine intentia). Edi nu este plin de culoare nici macar prin prisma situatiilor care se interpun - de fapt, daca e sa aruncam un ochi, este departe de vreo saga suculenta a vreunui personaj sau de vreo "placinta americana". Edi este plin de culoare tocmai pentru ca stie cand sa dea totul luminii, si cand sa ramana fidel umbrei. Saracia - namol, gunoaie postdecembriste umane si reziduuri la propriu - este pusa intr-o puternica antiteza cu puritatea si intelepciunea unui mediu neafectat de tranzitie.

Edi - personajul- este victima fara vina a postdecembrismului. Insa el se resemneaza. Nu am inteles niciodata de ce oamnii isi spun in gand "imi merit soarta". Pana cand... poate ca oamenii sunt atat de mizerabili incat doar o societate pe masura li se potriveste. Edi este acel om, care o data, ar putea sa ofere o lectie celor care doresc mai mult decat le permite propria mizerie. Nu vorbim in acest caz de depasirea conditiei, sau orice alt progres personal pornit din propria noastra lacomie sau frustrare. Edi stie ca nu poate imbratisa un cearsaf impecabil pentru ca si-ar nuge conditia - accea de , metaforic in film, om al gunoaielor.

Filmul lui Trzaskalski poate fi inteles de cei care gasesc frumosul in urat, dar care inteleg ca o data uratul condamnat la a fi frumos inseamna si pierderea identitatii.

Mai multe detalii despre film aici
Recomand si Mistrz

Un comentariu:

  1. filmul asta nu-l gasesc pe nicaieri, desi il caut de ceva vreme.

    RăspundețiȘtergere

comentează-te!