banii... scrisoare de ghidare pentru domnul G.B. (nu exista in realitate, asa ca NO google.ro)



În zilele noastre, se spune că banii fie îţi aduc securitatea, fie libertatea, fie că indică succesul sau că vin peste cel care cândva a fost marginalizat sau umilit. Românii consideră că banii sunt „ochiul dracului” sau că „nu aduc fericirea”, perspectivă clar dogmatică, indusă de ceea ce aş numi „şcoala ortodoxă”.
A lega banii de activitatea de relaţii publice, e o alăturare care vine de la sine, dar asta nu înseamnă că este şi facil de înţeles. De aceea, îl identificăm pe domnul G.B.. Vorbim de un specialist în relaţii publice, pus, astăzi, în sitaţia de a-şi derula activitatea şi în afara graniţelor României. El va lua contact cu societatea americană, majoritar protestantă, se va întoarce pe Vechiul Continent, pentru a lua cunostinţă de britanici şi francezi, iar apoi va zbura către îndepărtata Chină..
Pentru a avea succes, domnul G.B. va trebui să cunoască semiotica locală, pentru a fi capabil să îşi cunoască două dintre publicurile sale centrale: comunităţile locale din ţările cu care ia contact pe de o parte, şi comunitatea oamenilor de afaceri din aceste zone. El va trebui să cunoască atitudinea faţă de bani, pe care fiecare dintre cetăţeni o împărtăşeşte ca individ, şi ca parte a unui grup.
Ajuns în Statele Unite ale Americii, G.B. îşi va aduce aminte de „Time is money”, dictonul pe care Benjamin Franklin l-a împământenit în „Advice to a Young Tradesman”, în 1748. Declaraţia a devenit, cu timpul, o adevărată linie de conduită pentru ceea ce astăzi numim „capitalism”. Astăzi, s-a ajuns la declaraţii corelate cu cele spuse de unul dintre cei mai cunoscuţi preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii, de genul „the time belongs to money”, cu alte cuvinte, orice om poate recunoaşte cu certitudine că banii tind să preia multe dintre atribuţiile pe care o religie, în mod normal, le deţine.
În cazul societăţii americane, a spune că există o atitudine general întâlnită în privinţa banilor, ar fi un act necugetat. Multiculturalismul, dictat de rădăcinile geografice şi de cele legate de confesiune, ne fac să ne gândim de două ori. „Albii” se diferenţiază categoric faţă de celelalte minorităţi. Şi totuşi, tărâmul american a reprezentat de secole un tărâm al făgăduinţei pentru cei asupriţi. Vorbim aici de imigranţii veniţi de pe Vechiul Continent în primă fază, care au văzut în arealul geografic încadrat de Oceanul Atlantic şi de cel Pacific, locul unui nou început. Influenţele puritane, spiritul de pionierat, interculturalismul, spaţiile larg deschise, necunoscutul ce stă a fi descoperit, frontierele trasate de apă, resursele naturale, protecţia dar şi izolarea date de cele două Oceane – toate aceste elemente au contribuit la trasarea spiritului american, ca o replică la feudalismul în care era înnecată Europa, dictând guvernări absolute, insecuritatea dată de graniţele statelor care se modificau sau stabileau nu pe principii etnice, ci ca o răsplată a unui război câştigat.
Când domnul G.B. se gândeşte la legătura dintre societatea americană şi atitudinea faţă de bani, îi vine în minte protestantismul. Noua formă de credinţă apare în Anglia, în perioada elisabetană, ca o nevoie de evadare din chingile papale. Se pune problema ca în momentele de confesiune cu Dumnezeu, credinciosul să dispună de un liber arbitru, de o relaţie directă cu divinitatea. Intermediarul dispare. Această observaţie nu o oferim domnului G.B. doar ca un exerciţiu de reîmprospătare a culturii generale, ci vrem să îi sugerăm că cei care au îmbrăţişat protestantismul se regăsesc într-o piaţă liberă, în care factorii decidenţi sunt ei înşişi, iar factorul regulator este chiar piaţa, excluzând orice tip de intervenţionism. Această observaţie ar putea explica într-un fel de ce mari centre comerciale precum Veneţia, Bruges sau Florenţa nu au devenit şi mari centre financiare în momente cheie ale istoriei. De altfel, domnule G.B., protestanţii din America de Nord şi nordul Europei au început să se considere ca având o vocaţie specială pentru îmbrăţişarea capitalismului.
Mark Twain declara că „Noi, americanii, venerăm puternicul dolar! Ei bine, e un dumnezeu care merită mai mult decât Privilegiul Ereditar.” Exclamaţia bine-cunoscutiului scriitor american sugerează parcă istoria unei naţiuni. Ea se înfăţişază drept o replică la sistemul de „nepotisme”, practicat în cazul societăţii britanice, în care titlul unei persoane indică şi statutul acesteia, şi implicit, şi setul de privilegii care trebuie a-i fi deschise.
Vom merge mai departe, şi îi vom deschide o posibilă poartă către realităţile societăţii americane, domnului G.B.. În America zilelor noastre, noua morală privind banii indică omului din orice pătură socială, că nu există nici un motiv de ruşine în atragerea câştigurilor personale. Această încercare însă, trebuie întotdeauna legată de o responsabilizare socială. “Responsabilizare socială?”, ne va întreba domnul G.B.. “Da!”. Vorbim, în acest caz, de două lucruri. Banii sunt unitatea de măsură a succesului în afaceri a unui om, lucru deloc de neapreciat, atât timp cât societatea americană, în ansamblul ei, este axată pe obţinerea succesului în orice domeniu. Însă această bunăvoinţă venită din partea celorlalţi este conjugată cu datoria celui scăldat în success de a participa şi la bunăstarea celorlalţi, la binele acestora, prin diverse instrumente: fie prin crearea unor locuri de muncă noi, fie servind ca model pentru alţii, fie prin participarea financiară la proiectele iniţiate de diverse organizaţii non-guvernamentale. De aceea domnule G.B, marii moguli financiari americani îşi fac vizibilă activitatea la o multitudine de acţiuni de strângere de fonduri – pentru a câştiga acceparea venită din partea societăţii americane. Cu alte cuvinte, bunăstarea personală, măsurată în bani, este legată în Statele Unite ale Americii de o aşa-zisă “datorie publică” pe care un individ îmbogăţit o poartă.
Totuşi, domnule G.B., să ştii că atitudinea faţă de bani şi bunăstare poate varia. În anii ‘80 şi ’90, ani de real boom economic american, era la modă ca un individ să îşi declare public dorinţa de a avea cât mai mulţi bani. S-a arătat însă, că acest lucru este valabil, numai atât timp cât instrumentele finaciare dau roade. În caz de recesiune, discursul se schimbă, afirmaţii de genul “Vreau să ma îmbogăţesc” riscând a fi catalogate drept vulgare, inadecvate şi că nu dau dovadă de simţ civic. Aşa că, domnule G.B, fii precaut în cazul în care te vei adresa oamenilor de rând. Se pare că Statele Unite ale Americii încep să cunoască ceea ce am numi “recesiune”! E adevărat însă că există şi zicala ce circulă pe la americani conform căreia “o pungă goală este mai goală decât una care este plină” .
O dată ce te vei întoarce pe Vechiul Continent, lucrurile par a se schimba. În ciuda faptului că şi Marea Britanie, şi Franţa sunt state capitaliste, principiile economiei de piaţă se topesc în elementele de semiotică locală. Marea Britanie este furnalul în care liberalismul s-a născut. Putem înţelege atitudinea britanicilor privind banii prin comparaţie cu perspectiva americană. Aici nu mai vorbim de o iniţiativă temerară care să impulsioneze succesul financiar. Şi totuşi, o explicaţie ar trebui, domnule G.B., să fie dată capitalismului insular. Principul “laissez faire, laissez passer” vine, aş avea curaj să o spun, tocmai din dorinţa de rupere de acel intermediar din relaţie cu divinitatea. Acelaşi mod de gândire ar putea fi preluat şi utilizat şi în explicarea mecanismelor economice.
În Franţa, tot ceea ce este înconjurat de valori ale culturii pop riscă a fi catalogat drept periculos. Francezii, spre deosebire de britanici sau americani, nu identifică succesul comercial cu valoarea acelui lucru. Totul este legat de artă, domnule G.B., ceea ce ar trebui să îţi dea de gândit. Mercantilismul, în termini de “a-ţi da ceva înapoi imediat” nu este un bun pricipiu de urmat, în hexagon. “A concepe o dezbatere democratică într-un mediu gata sterilizat este iluzia responsabilă pentru plictisul generalizat pe care îl inspiră politica în anii din urmă. E un adevărat fetiş. Vai celui care încearcă să spargă tabuurile, să rupă lanţurile, să îşi assume riscul de a inova. Înainte de a apuca să se întrebe în sinea lui despre cât de potrivit îi e demersul, se şi trezeşte acuzat de ”. Aşa se exprima Nicolas Sarkozy, actualul preşedinte al Franţei. Ce ne indică declaraţia sa? Poate că vorbim de o societate prea închisă în sine, incapabilă să se alinieze la cultura populară propusă de presiunile procesului de globalizare.
Ajungând în China, trebuie să observi că tradiţia încă mai joacă un rol important. Trebuie să ştii că societatea tradiţională chineză este structurată pe patru segmente ierarhice: cărturarii sunt aşezaţi în capul listei, secondaţi fiind de fermieri; vorbim apoi de meşteşugari. Negustorii sunt aşezaţi la finalul listei importanţei. Această observaţie ar trebui să ne indice tabela de valori a societăţii chineze, cât şi profilul său material. China tradiţională apare drept o entitate care valorizează.iniţiativele culturale conjugate cu un mod de viaţă agrar, deci rural. Ne surprinde poziţionarea periferică a negustorilor. Totuşi, nu este cu nimic surprinzătoare această clasificare dacă este să luăm notă de nominalizarea de care negustorii vestici se bucurau din partea chinezilor, şi anume de „diavoli străini”. Am să încerc să merg puţin mai departe cu speculaţia, neputând rezista să nu răspund domnule G.B. la curiozitatea care te macină. Cărturarii şi fermierii împletesc prin rodul muncii lor bunurile spirituale şi pe cele materiale, dar rezultate strict din convieţiurea omului cu pământul pe care îl prelucrează. Negustorii însă, se bucură de rezultatele altora, în numele plus-valorii pe care acestea îl poartă, ca să ne apropiem subtil şi de Marx.
Obsevaţiile anterioare ne duc cu gândul la o Chină tradiţională până în măduva oaselor. Viaţa economică efervescentă a Shanghai-ului şi Hong-Kong-ului ne strică însă cu totul prejudecata.
O dată cu instaurarea regimului comunist în China, în 1949, a apărut un nou fenomen economic şi demografic, legat de statul cu cea mai mare populaţie de pe Glob. Chinezii care au dat greş în implementarea unei afaceri proprii acasă, au cunoscut succesul banilor în alte zone geografice., mai mult sau mai puţin apropiate de China. Observăm astfel, o atitudine ce contrastează cu ceea ce credeam despre China tradiţionalistă. Mai mult, această noua atitudine, ne aminteşte parcă, de pionieratul american, când valuri de imigranţi visau la America ca la un tărâm al făgăduinţei, în care proiectele finaciare se îndeplinesc. Aşa iau naştere vaste comunităţi de chinezi în statele satelit ale Chinei, iar pe tărâm american, acele „China Towns”, pe care le întâlnim în cadre filmate pentru videoclipurile de muzică pop. Dar cel mai bun exemplu ar fi Hong-Kong-ul. Fostă colonie britanică, Hong-Kong-ul a fost fondat de antreprenorii Chinei – este un fel de „insulă a capitalismul într-o mare asiatică”. Populaţia acestei provincii chineze este extrem de familiarizată cu instrumentele financiare pe care o economie de piaţă le presupune. De altfel, un cercetător chinez (Ng) a realizat un studiu în rândul populaţiei foarte tinere din această zonă geografică şi a demonstrat că aceştia indică cel mai ridicat grad de socializare cu activităţile de natură economică. Cu alte cuvinte ethos-ul specific activităţilor de bussines, în sensul de elemente de baze, de plecare, este larg împărtăşit aici. De aici, puteam deduce, o aplecare deosebită pentru cultura banului, ca rezultat al activităţilor de orice natură. Cum se explică această familiaritate dovedită faţă de terminologia bussiness? Ei bine, poate pentru că cei mici sunt încurajaţi de la bun început în munca remunerată şi în responsabilizarea socială.



Surse bibliografice:

1. Furnham, Adrian; Argyle, Michael, „The Psychology of Money”, Editura Routledge, Londra
2. Lauterbach, Albert, „Man, Motives, and Money”, Editura Cornell University Press, Ithaca, New York, 1959
3. Sampson, Anthony, „The Midas Touch. Money, People and Power from West to East”, Editura Hodder & Stoughton, Londra, 1989
4. Sarkozy, Nicolas, „Martor”, Editura Rao, Bucureşti, 2007

Surse bibliografice electronice:

1. http://news.bbc.co.uk/2/hi/europe/7131951.stm
2. http://www.elizabethi.org/uk/essays/prot.htm

0 comentarii:

comentează-te!