4/3/2. start!





Am reusit in sfarsit sa ajung la “4,3,2”, aseara. Desi obosit, nedorind in momentele acelea decat un ceai cald si o perna moale (restul nu mai conta), si cu oarecare retineri in a mai merge la film sau nu, m-am postat in fata Studio-ului. Niciodata nu am vazut o asa multime in fata cinematografului de pe Magheru, cu atat mai mult fiind surprins si pentru ca stiam ca mai ruleaza in aceeasi saptamana in inca 3 cinematografe. Constatand ca peste 80% dintre cei care se imbulzeau sa prinda un bilet la “filmu’ de la Cannes” aveau pana in 25 de ani, m-am simtit ca si cand ma pregateam de inceperea anului universitar, intru-un loc, de asta data, mai putin conventional. Era mare agitatie! O doamna de vreo 50 de ani a tipat chiar la mine ca nu o las sa intre in sala de cinematograf, desi eu eram la 30 de centimetri de dumneaei (vedeti, sunt un gentleman, in cuda faptului ca striga ca disperata la mine).
Nu sunt un bun cunoscator al filmului romanesc, dar pot sa spun ca am aratat interes fata de filmele romanesti al Noului Val, in masura in care unui necunoscator ii este ingaduit sa declare asta. Ceee ace m-a frapat la “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” este cursivitatea scenariului. Extrem de realist, in sensul ca are foarte putine momente in care dezvolta scene siropoase de genul “ce grea e viata!” sau “jos Ceausescu!”, este tocmai opusul lui “Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii”. Filmul provoaca stari cu o subtilitate diferita. Cuvantul “comunism” nu apare, desi totul aduce aminte de regim. Filmul sugereaza imaginea unor oameni care s-au obisnuit cu ideea de a fi victimele unui regim, care traieste prin prisma normelor pe care le-a stabilit, dar pe care nu le-a filtrat prin prisma factorului uman si nevoilor sale. La scara redusa, protagonistele filmului par a fi doua piese minuscule care incearca sa mearga mai departe, in ciuda rigiditatii sistemului. Daca alte personaje incercau sa puna la cale o revolutie, visau la jeansii care intr-o zi vor fi importati pe cal legala in Romania, la tarile Occidentului, “4 luni, 3 saptamani si 2 zile” prezinta si el, protestul, la scara mai redusa, o drama a evadarii. Asta nu inseamna ca implicxatiile emotionale nu ii au locul, filmul sugerand ca trairile individuale sun mult mai profunde, decat cele dictate de cele colective.
Daca este moral sau nu sa faci un avort, atunci cand gazduiesti in tine un fetus de mai bine de 4 luni... aceasta nu este miza filmului. Ceeea ce imi induce filmul este ideea de retinut pe mai departe, ca o constrangere a naturii umane nu reprezinta o rezolvare a problemelor care ar putea decurge din absenta ei.

Ar mai fi multe de spus despre film. O sa ma opresc aici, pentru ca emotiile mele provocate de film inca nu si-au gasit locul. Si mi-ar fi frica de incoerenta.

0 comentarii:

comentează-te!